Patru noi centre Biblionet vor fi deschise, în această săptămână, în localităţile sibiene Aţel, Dîrlos, Şura Mică şi Valea Viilor, pentru a oferi comunităţilor respective acces la internet, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Biblioteca Judeţeană "Astra" din Sibiu, care coordonează în judeţ programul "Biblionet - lumea în biblioteca mea", patru noi centre Biblionet vor fi deschise, marţi şi vineri, în judeţ, după ce inaugurate săptămâna trecută la Răşinari şi Mediaş.
Astfel, vor fi deschise patru noi CIP-uri (Calculatoare cu Internet pentru Public) la bibliotecile din Aţel, Dîrlos, Şura Mică şi Valea Viilor. Prin intermediul acestora, localnicii vor avea acces la internet, comunicare, redactare de documente, imprimare, scanare, inscripţionare CD/DVD, vor beneficia de asistenţă pentru utilizatorii noi, de instruire, video-proiecţii, servicii de arhivare şi digitalizare, jocuri educative şi sesiuni de formare pentru utilizatori.
În total, 17 biblioteci publice, orăşeneşti şi comunale, din judeţul Sibiu, au fost dotate cu 66 de computere în valoare de 157.328,48 lei şi soft-uri licenţiate a căror valoare se ridică la 211.607,22 lei.
Potrivit reprezentanţilor bibliotecii, Programul Biblionet îşi propune să asigure accesul la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice, pornind de la faptul că peste 50 la sută dintre români nu au folosit niciodată internetul.
Programul "Biblionet - lumea în biblioteca mea" are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari şi este finanţat de Fundaţia "Bill & Melinda Gates" pentru următorii cinci ani.
Biblionet este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice româneşti.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
R
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
C