Duminică,
28.05.2023
Partial Noros
Acum
11°C

PNL Sibiu, organizatie cu statut incert

 

Alegerile de la organizaţia municipală a PNL Sibiu au fost contestate de fostul secretar de stat, Puiu Fesan. Se întâmpla în aprilie 2010. Cazul a ajuns la Curtea de Onoare şi Arbitraj, de unde nu se aud veşti tocmai bune. Cel mai probabil, alegerile din cadrul organizaţiei se vor organiza din nou.  “Alegerile au fost contestate la Curtea de Onoare şi Arbitraj, dar încă nu am primit niciun răspuns de acolo. Aşteptăm şi noi, pentru că trebuie să ştim ce facem, dacă avem un un Birou validat sau nu. Sunt membrii ai Biroului Politic Municipal care întreabă dacă sunt sau nu membrii. Aşteptăm şi noi un răspuns”, a declarat preşedintele organizaţiei, Virgil Popa.

Puiu Fesan a contestat anul trecut alegerile, motivând că unii delegaţi care au votat, nu ar fi avut acest drept. Deşi fostul secretar de stat ar fi vrut să-şi retragă între timp contestaţia, aceasta şi-a urmat cursul firesc, conform statului partidului. “Ştiu că de la Curtea Teritorială de Arbitraj s-a plecat cu decizia de a se organiza noi alegeri. Decizia finală urmează să o ia Curtea de Onoare şi Arbitraj de la Bucureşti. Conform statutului, dacă se aprobă contestaţia, atunci în termen de maxim nouă luni, vor trebui organizate noi alegeri şi se va forma un Birou Politic interimar”, a declarat liberalul Alexandru Zavatin, fost membru al Curţii de Onoare şi Arbitraj.

Alegerile de la municipiu au fost cu ghinion încă de la început. În chiar ziua alegerilor, preşedintelui ales, Virgil Popa i s-a făcut rău şi a trebuit dus la spital. ”Nu este ceva foarte grav. A fost dus repede la Urgență, el are niște probleme mai vechi cu stomacul”, a explicat atunci situația președintele organizației județene, Mircea Cazan. Ciudat este şi faptul că alegerile ar urma să fie refăcute, deşi pentru funcţia de preşedinte a candidat o singură persoană: Virgil Popa.

PNL nu şi-a anunţat posibilii candidaţi la Primăria Sibiu, aceasta fiind o posibilă consecinţă a contestării alegerilor. Se aşteaptă o decizie de la Bucureşti pentru a şti echipa care se va ocupa de alegerile locale. În interiorul organizaţiei există mai multe curente care propun fie continuarea în actual formulă, fie revigorarea echipei cu alţi liberali menţinuţi deocamdată în eşalonul doi în organizaţie. Astfel, ar fi posibilă revenirea în partid a fostului prefect Ilie Mitea şi a fostului subprefect Marin Crăciun, deocamdată “blocaţi” în funcţia de inspector guvernamental.

 

 

REZULTATE ALEGERILOR DIN 2010:

Preşedinte: Popa Virgil-162 voturi

Vicepreşedinţi:

Man Otilia- 122
Iaru Magda- 113
Jugărean Ieronim- 106
Oprişor Sorin- 104
Dietrich Roberto- 97
Carabaşu Angela- 92
Rotaru Dan- 92

Membri:

Neagu Andrei- 85
Cazan Diana- 84
Balaşiu Cristian- 79
Titian Petrică- 74
Zavatin Alexandru- 70
Pop Răzvan- 65
Fesan Puiu- 61
Oltean Marius- 59
Isaicu Dan- 59

Supleanţi:

Bucurenciu Paul- 50
Mihu Cristian- 47
Oroian Ovidiu- 45
Firi Octavian- 41
Gancea Alexandru- 40
Hurdu Dan Dumitru- 39
Ungureanu Marius- 36

 
Pe lângă membrii aleşi, viitorului birou de municipiu i se alătură, conform statutului PNL, şi preşedintele TNL municipiu Sibiu, Kosman Alexandru, împreună cu preşedintele OFL municipiu Sibiu, Albu Laura.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

mari

Acum 12 ani

rusinica rusinica...cine mai are incredere intr-un partid nedecis ,nu de asta avem nevoie....
Raspunde

mari

Acum 12 ani

rusinica rusinica...cine mai are incredere intr-un partid nedecis ,nu de asta avem nevoie....
Raspunde

doctorul

Acum 12 ani

Acest ciudat personaj, Puiu Fesan a aparut la rampa deoarece se apropie ,,,ciolanul! Am multe semne de intrebare la personajul mai sus amintit! Urmarindu-i triectoria politica , din 22 dec 1989 constat o aparitie , atunci cand trebuie, unde trebuie a n umitului ,,revolutionar??. A stat o perioada la cutiuta dupa 1990, a facut ceva scoli, discutabile si ...hopa , secretar de stat !! Arata a fi un pion mutat pe tablla de sah al intereselor politice! Nu a stralucit prin discursuri, nu a facut nimic! Ceva e putred in ... PNL Sibiu si unii nu observa.
Raspunde

bes

Acum 12 ani

Nici domnul Craciun si cred ca nici domnul Mitea nu mai lucreaza la SGG.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus