Duminică,
28.05.2023
Parțial Noros
Acum
10°C

Liderii judeteni ai PSD si PNL vor cere membrilor sa se alature protestelor sindicalistilor

Liderii organizaţiilor judeţene Sibiu ale PSD şi PNL au declarat, sâmbătă, că vor cere membrilor celor două partide să se alăture protestelor stradale ale sindicaliştilor şi au propus organizarea unei greve de avertisment de 15 minute, în întreg judeţul, transmite corespondentul Mediafax.

Liderii din Sibiu ai USL şi ai confereraţiilor sindicale au semnat, sâmbătă, un protocol de susţinere reciprocă şi pe plan judeţean a acţiunilor organizate împotriva prevederilor Codului Muncii, după semnarea acestuia la nivel naţional de către liderii centrali.
"Ceea ce se întâmplă astăzi (sâmbătă - n.r.) aici este o consecinţă firească a faptului că s-a semnat la nivel naţional acest protocol de colaborare. Mi se pare firesc ca acest lucru să se întâmple şi la nivelul judeţului Sibiu în ce priveşte susţinerea reciprocă şi susţinerea modificărilor, de la Codul Muncii la orice acte normative care vă privesc pe dumneavoastră şi salariaţii pe care-i reprezentaţi. Codul Muncii se referă la salariaţi şi angajatori. Atâta timp cât aceştia nu-şi doresc varianta Guvernului, e normal să continuăm dialogul social cu partenerii sociali, noi, ca partide de opoziţie, şi ne-am însuşit varianta agreată de către sindicate şi 80 la sută dintre patronate, care a fost depusă, marţi, în Parlament. Ne vom bate pentru acestă variantă", a declarat deputatul Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu, la semnarea protocolului.
Potrivit acestuia, textul moţiunii de cenzură "este în regulă", iar varianta finală va fi dată publicităţii luni.
"Chiar am lucrat efectiv cu o echipă de la PNL la textul moţiunii. Din punctul de vedere al PSD, textul moţiunii este în regulă, urmează ca preşedinţii USL să o prezinte public, luni, după şedinţa de coordonare şi va fi depusă marţi, după asumarea răspunderii. Este primul pas politic, democratic, de stopare a Codului Muncii în forma susţinută de Guvern şi nedorită de nimeni altcineva", a declarat Cindrea.
Potrivit acestuia, dacă moţiunea de cenzură nu va trece, va fi sesizată Curtea Constituţională, pentru că sunt multe aspecte din această variantă a Codului Muncii care încalcă prevederile Constituţiei.
Liderul PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, a declarat că sindicatele şi partidele semnatare ale protocolului trebuie să facă acţiunile de protest "în mod unitar", pentru că doar aşa se va realiza "o forţă".
Întrebaţi cum vor susţine efectiv, pe plan local, acţiunile de protest ale sindicaliştilor, cei doi deputaţi au declarat că vor cere membrilor PSD şi PNL să se alăture manifestărilor stradale organizate de confederaţiile sindicale, care sunt programate pentru 11 şi 18 martie.
În plus, liderul PSD Sibiu le-a cerut sindicaliştilor să facă demersurile necesare pentru declanşarea, la nivelul întregului judeţ, a unei greve de avertisment de 15 minute, într-o zi, până la dezbaterea în Parlament a Codului Muncii şi a moţiunii de cenzură.
Cei doi deputaţi au declarat că vor cere membrilor de partid, care fac parte atât din rândul angajatorilor, cât şi din rândul angajaţilor să susţină o astfel de grevă de avertisment, care ar fi "un semnal puternic" pentru Guvern.
Uniunea Social Liberală a semnat, luni, cu cinci sindicate şi trei patronate, un acord de susţinere reciprocă, în Parlament şi, respectiv, "prin activităţi specifice", a propunerilor privind legislaţia legată de muncă şi negocieri colective.
Acordul prevede că parlamentarii PNL şi PSD vor prelua, ca iniţiative parlamentare, propunerile comune ale sindicatelor şi patronatelor în ceea ce priveşte Legea Patronatelor, Legea Sindicatelor, Legea Negocierilor Colective şi Codul Muncii.
În virtutea acordului semnat, PNL şi PSD au depus, luni, la Parlament, o propunere privind modificarea Codului Muncii, cei doi co-preşedinţi ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, fiind primii semnatari ai iniţiativei legislative.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

4 comentarii

sibianul

Acum 12 ani

Felicitari, sa ne alaturam protestelor.
Raspunde

Sindicalist!

Acum 12 ani

Atunci cand veti muncii si voi sa veniti, pana atunci stai acasa si nu ne mai stricati imaginea ca nu sunteti cu nimic mai buni, atat ca nu sunteti la putere! Va aduceti aminte cum a procedat Nastase cu acelasi cod al muncii? Asa ca mucles!
Raspunde

Sindicalist!

Acum 12 ani

Atunci cand veti muncii si voi sa veniti, pana atunci stai acasa si nu ne mai stricati imaginea ca nu sunteti cu nimic mai buni, atat ca nu sunteti la putere! Va aduceti aminte cum a procedat Nastase cu acelasi cod al muncii? Asa ca mucles!
Raspunde

Liberal

Acum 12 ani

Moment foarte trist pentru liberali. S-a ajuns sa li se ceara membrilor PNL sa iasa in strada alaturi de sindicate. TRIST.TRIST.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus