Marți,
30.12.2025
Partial Noros
Acum
-6°C

Turcan: Dosarul Voiculescu o insulta asupra electoratului liberal

Deputatul PD-L Raluca Turcan condamnă disursul liderului PNL Crin Antonescu de după decizia definitivă asupra Dosarului Voiculescu cu privire la colaborarea acestuia cu securitatea. "Crin Antonescu fie încearcă să ne mintă în faţă pe toţi, fie nu-i pasă. În orice situație nu pot să nu observ că în PNL duplicitatea a ajuns la Putere: o regulă se aplică în cazul Monei Muscă căreia Crin Antonescu îi cerea în numele corectitudinii să plece din PNL; şi cu totul altă regulă în cazul partenerului de Alianța al PNL care este în continuare în capul mesei unde se iau deciziile politice importante ale PNL", susține Turcan într-un comunicat de presă.
"Argumentele PNL legate de faptul că românii trebuie să discute acum economie, nu cazul Voiculescu, reprezintă o insultă în fața electoratului liberal și un comportament hoțesc: prins cu minciuna, Crin Antonescu le spune românilor să privească în altă parte", se mai arată în comunicatul remis de deputatul PD-L.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

28 comentarii

penibila

Acum 14 ani

Vociulescu ramane securist... dar tu tot o femeie proasta... si un politician fara identitate... asimilat unui grup de interese.
Raspunde

Ina

Acum 14 ani

Putin imi pasa de trecutul lui Voiculescu,pe mine ma dor minciunile si fatarnicia pdlista.Nu incercati sa ne mai aburiti,nu mai tine.
Raspunde

pentru Ina, zisa Bashina

Acum 14 ani

fai proasto, suntem oameni si avem creiere. ca atare putem sesiza si fatarnicia si minciunile pedeliste, dar si securismul lui Voiculescu. Konkomitent!! ca sa pricepi mai bine: e ca atunci cand iti iei una in vagin, concomitent cu alta prin gura .
Raspunde

Felix

Acum 14 ani

Copiii mei dragi penelisti, pecisti si pesedisti! Haideti! Apara-ti-mi imaginea de motan! Promit ca impart ciolanul cu voi! Va pupa Felix!
Raspunde

chiar sibian

Acum 14 ani

fa, ce dracu te afli iara in treaba......mars dracu cu tupeul asta nesimtit.......nu iti ie rusine sa iesi sa mai vb????????
Raspunde

hooo! idiotilor

Acum 14 ani

unde credeti ca a hotarit elena si nicule ceusescu sa si ocroteasca pe fiul nicusor? a/ti ghicit idiotilor !intre sibienii de cacat comunisti sadea carabuleapipi, bitucaca, cine credeti ca 1989 au fost primi stapini-capitalisti ? bravo idiotilor la sibiu iohanis , oama de afaceri balsoi si cococindrea, pe teava CAZAN, tuluc , oprean, vai de voi scursuri
Raspunde

Chiar?!?

Acum 14 ani

Asta chiar daca-i turnator, macar ajuta oamenii: vezi fundatia Voiculescu. Tu ce ai facut ... minti fara nerusinare ... nu uita cine te-a votat. Vasile Aaronul te-a uitat. Nu uita ce ai promis acestor alegatori.
Raspunde

Sasu

Acum 14 ani

Oare idolul ei Base sau Stolo ce au fost ?
Raspunde

@Sasu

Acum 14 ani

toate si toti la timpul lor. asta pentru ca nu s-a putut impune cand trebuia (in 1990) \"punctul 8 de la Timisoara\"
Raspunde

un sibian

Acum 14 ani

Normal nici nu ar mai fi loc de un comentariu normal cand vad ce afirmati de doi lei fac uni . Un lucru este cert ca acest nenorocit de securist care a facut rau oamenilor ln trecut suge de 20 de ani de la statul Roman ajungand sa faca sute de milioane de euro pe spinarea celor nevoiasi , si ne miram ca nu avem infrastructura si autostrazi . In orice stat din lume unde institutile statului functioneaza ln folosul cetateanului onest acest voiculescu de mult se uita la cetateni care muncesc din spatele gratilor. Dar se pare ca cei care au comentat mai sus dupa cate ca nu au minima cultura politica se afunda ln afirmati fara temei dar vizionand antena 3 nu ai putea avea mai multe pretenti . Apropo de ajutorarea oamenilor sa-mi permita si mie statul sa fur cateva sute de milioane de euro si voi da si eu la niste necajiti 1 milion de euro si-mi aduc si toate televiziunile sa ma filmeze . De ce se opune voiculescu reformari statului gandit de Iliescu si Iorgovan pentru ca iar afecta afacerile .
Raspunde

via Moldova

Acum 14 ani

draga Stolo, hai si iau si dute cu ea unde crezi, de preferat ar fi pe o insula in Oceania si de acolo ar putea candida pentru cea mai alba femeie
Raspunde

Felix

Acum 14 ani

@chiar sibian; hooo! idiotilor; Chiar?!? ; Sasu; un sibian ; via Moldova: VA PUP SCLAVII MEI! Al vostru si pentru totdeauna, Felix!
Raspunde

vio

Acum 14 ani

in primul rand Voiculescu nu a fost securist ci turnator. Este o diferenta mare, securistii sunt bine merci, multi din ei conduc institutii importante ale statului si acum, sau au pensii de zeci de milioane pe luna. Averea lui Voiculescu nu are de-a face cu faptul ca a turnat la securitate, este lipsit de orice sens. Oricum, dupa 22 de ani sa vii in public cu aceiasi placa cu informatorii pur si simplu nu mai merge. Acest subiect ar trebui incheiat prin lege odata pentru totdeauna pentru ca nu-si mai are rostul. Daca se facea curatenie in anii 90, da, dar acum altele sunt problemele tarii si altii trebuie aratati cu degetul
Raspunde

gura campului!

Acum 14 ani

pt un sibian! ba idiot pedelac! sti cine este judecatorul care a dat verdictul?fost membru al organizatiei pdl mehedinti! cretinule!
Raspunde

Jollie

Acum 14 ani

lui: \"chiar\" : mentionezi de fundatia Voiculescu , am vazut...dc fundatia asta \"produce \" tineri ca tine...si ca astia de mai sus...ne-am dus dracu toti:))))) fundatie infiintata in 2007 ..dc asa tarziu ? dc in aceea perioada? in ce scop? ca eu nu cred in valorile acestei fundatii...fundatia asta nu e nimic altceva decat o asigurare si o extindere a nr de votanti pc!
Raspunde

gelu`maxigelu

Acum 14 ani

asa copii iarasi superificali si cu gandire de doi lei...nu ma mir ca tara asta este unde este...in loc sa discutam despre CRIN si despre VOICULESCU....mutam DISCUTIA PE GARDURI....unu vorbeste de cat de alba e la piele Raluca Turcan, unul despre Vasile aaronul...adica AIUREA IN VAGON...Colegii - AICI SE DISCUTA NU ATAT DE VOICULESCU...A CARIU IMAGINE E CLARA...DISCUTAM DE egalitatea in masuri a lui CRIN...adica omul umbla cu OCAUA MICA cum ar zice Cuza daca ar mai trai....adica 2 fete in limbaj de \'ghetou\'... sau \"Cine umbla cu fundul in doua luntrii va ramane fara ata de cusut turul pantalonilor \" cum zicea Anton Pann....
Raspunde

@3

Acum 14 ani

Prost esti tu,cu cine te-a educat.Eu nu am jignit,eu am spus ca nu-mi pasa de Voiculescu si trecutul lui,.Chestia cu \"turnatul\"este veche,asa ca, cei ce erau in masura sa-l taxeze sa o fi facut,daca n-au facut-o inseamna ca si ei sunt la fel de vinovati indiferent de culoarea lor politica.Cat despre ultima parte,imi pare rau,esti de ultima speta,de creiere ,nu mai vorbim,al tau este atrofiat sau spalat de mincinosii de pedelisti.Apropo,nu te mai srafoca sa jignesti,nu ma intereseaza nici un partid,ma intereseaza doar viitorul meu si al familiei mele.
Raspunde

pentru vaca cu IP 193.34.181.15

Acum 14 ani

Viitorul tau si al familiei tale este relativ sumbru: veti sfarsi prin deces, unii mai devreme, altii mai tarziu. Pana atunci, va doresc sa aveti o viata frumoasa si plina de impliniri!
Raspunde

un sibian PNL -ist

Acum 14 ani

IPOCRITA DE TURCAN NU MERITA MULTE CUVINTE: GO FUCK YOUR SELF BITCH !
Raspunde

un curios

Acum 14 ani

Intreb nu dau cu parul. Rapoartele de serviciu ale domnului presedinte oare pe unde sunt?
Raspunde

acelasi curios

Acum 14 ani

Tot o intrebare. Doamna deputat, atunci cand formatia politica PC guverna alaturi de dumneavoastra, nu va altera imaginea Voiculescu?
Raspunde

un sibian

Acum 14 ani

daca te duci in Moldova si faci orice declaratii eu sunt de partea ta...totul este sa dispari din Sibiu cat mai curand!
Raspunde

un sibian

Acum 14 ani

Pentru p.n.l.ist se pare ca nici tu nu gandesti mai mult decat cei din p.n.l. de te exprimi de asa natura . Cand a fost statul pe crestere economica , cu toate ca era destul de ireala a-ti lncurajat consumul si creditele cu buletinul ln loc sa fi creat locuri de munca si sa fi pus bazele agriculturi . A-ti marit marit pensile si salarile fara sustinere economica de acea va-ti aliat cu cei din p.s.d. ca le-ati luat meteahnele . Dar daca ma gandesc bine tot p.s.d. ul a condus din umbra vor a-ti fost doar o fantoma a p.n.l.ului
Raspunde

alt sibian

Acum 14 ani

Pentru 23 . se pare ca se mai gasesc si cititori care si gandesc cand folosesc tastatura pentru comentari
Raspunde

Pt 18

Acum 14 ani

Ce frumos,nu poti iesi din tiparul pdlist,pentru ca nu aveti argumente pentru ceea ce ati facut romanilor, sunteti aroganti,ipocriti si josnici,Imi pare rau pentru tine, dar esti lipsit de ultima farama de bun simt.Pacat,nu credeam ca printre romani pot exista asemenea exemplare.In articol era vorba de Voiculescu nu de \"decesul meu si al familiei mele\",dar daca tu te crezi nemuritor te inseli amarnic.Apropo,esti prezicator?De unde stii ca viitorul meu este sumbru?Ai grija ce doresti altora,s-ar putea curand sa ti se intoarca .Ar fi pacat sa sufere familia ta pentru servilismul tau bolnav.Eu oricum iti doresc numai bine,prea mult venin\" portocaliu\" dauneaza!
Raspunde

pt. 23

Acum 14 ani

cineva gandeste cu picioarele aici cumva? cand era 1 guvern credibil pe plan extern se faceau investitii si s-au creat locuri de munca. pana au venit portocalii si acum nimeni nu mai discuta cu Bucurestiul. deci marirea pensiilor si salariilor e un lucru rau. cat despre agricultura, cu banditii actuali ce ne conduc o sa ajungem curand la tara si la sapa de lemn. iar tu o sa continui sa dai exemple ca Turcan, Roberta anastase, etc.
Raspunde

Un Om

Acum 14 ani

Sa va ia Dracu pe toti (la politicieni ma refer ) PDL PNL PSD PCR UDMR .... si restu
Raspunde

elen3

Acum 14 ani

Din cate se vede ,toata lumea o critica de Turcan ,intrebarea e : dc ? Adica ,stati putin ,e o reprezentanta a Sibiului ,oameni buni,dati cu pietre in cine nu trebuie ;de campania de samnaturi pt atragerea de fonduri pt Spitalul Municipal stie cineva ? Sau de initiativa de 8 martie ? Sau de campania initiata impotriva etnobotanicelor ? Sau cu astea sunteti de acord ? De fapt ,ce va deranjeaza ,ca e femeie,sau ca e din Sb ? Pai daca ma gandesc bine,tocmai asta ar trebui sa ne dea motive de mandrie ,,,,,si pana la urma cine e perfect ? Ideea e ca acum avem sansa directa sa schimbam ceva in tara asta ,,,si daca asta se intampla prin intermediul ei ,atunci asa sa fie !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus