Reverberatii ale luptei pentru putere

Uneori evenimentele politice se precipită cu o aşa repeziciune încât te potopesc, mai cu seamă când au o mare încărcătură de miez şi semnificaţii.

Ceea ce cu puţin timp în urmă se prefigura pe un raţionament intuitiv iată, a devenit o realitate indiscutabilă : Traian Băsescu este nu numai preşedintele României ci şi – în continuare – conducătorul PDL. Pentru cine-l cunoştea mai înde-aproape nu era şi nu este o surpriză. Ceea ce surprinde totuşi este maniera riscantă în care joacă. Faptul că partidul este la guvernare nu legitimează depăşirea atribuţiilor prezidenţiale. La guvernare sunt şi UNPR, UDMR sau Grupul minorităţilor iar amestecul pe faţă, brutal chiar, în problemele lor interne ar fi de neconceput. Este adevărat şi Iliescu conducea din umbră partidul său. Era totuşi de aşteptat să fi făcut ceva progrese în devenirea democratică pe ideea aceasta a delimitării de funcţii şi atribuţii.

A devenit limpede dihotomia Băsescu-Blaga. Tot atât de limpede apare intenţia preşedintelui de a juca determinant în politică şi în partid, postprezidenţial, perspectivă ce trebuie asigurată prin rămânerea la cârma partidului a lui Emil Boc.  Premierul a aşteptat semnalul de la Cotroceni pentru a-şi anunţa candidatura în continuare la şefia partidului. Cu aceasta, apele s-au despărţit : de o parte susţinătorii lui Blaga, de cealaltă parte susţinătorii lui Băsescu. Nu se ştie încă ce consecinţe poate avea această ruptură, în partid ca şi la sorţii guvernării pe mai departe. Chiar învinşi, susţinătorii lui Blaga, destul de mulţi şi grei, s-ar putea să urmeze o cale proprie. Nu se ştie în ce parte va balansa grupul reformiştilor “integrişti” nu foarte numeros dar posibil suficient de influent pentru a fi luat în seamă. Se poate spune fără teama de a greşi că PDL avea nevoie de orice, în afară de această dezbinare în unul dintre cele mai nefericite momente politice. Este de urmărit, cum se spune cu sufletul la gură, cum va fi rezolvată problema premierului. Opinam într-un comentariu anterior că Emil Boc ar fi potrivit să rămână în funcţie pe o perioadă de timp suficientă spre a vedea dacă reformele dau roade. În caz afirmativ, cu reflexele pozitive ale reformei pe masa românului, ar avea câştig de cauză. Mersul bun al guvernării în actuala coaliţie sub conducerea lui Emil Boc, n-ar trebui bulversat acum, numai de dragul schimbării.

Doar că atuurile sunt la mâna lui Băsescu. Netăgăduit, omul are un fler aparte, al învingătorului. Cu raţionamente destul de greu detectabile. Dar acum este confruntat cu o situaţie profund dilematică. Un premier tehnocrat, direcţie înspre care pare să bată, ar aduce cu sine probleme. Ce fel de guvern ? În întregime tehnocrat ? Ce susţinere i-ar fi asigurată ? Deja partenerii de guvernare au repudiat ideea. Unul politic cu premier tehnocrat ? Este aproape de neimaginat. Ar fi nevoie de o solidaritate de nezdruncinat, de unitate şi coeziune în sânul PDL. Guvern politic pe osatura PDL.? Cu ce premier ? Altul decât Emil Boc? Este clar, Blaga sau oricare altul dintre sprijinitorii săi n-ar primi nominalizarea. De altfel, din luările de poziţie publică de până acum, preşedintele a lăsat a se înţelege că agreează o victorie a lui Emil Boc în fruntea partidului ceea ce n-ar presupune neapărat schimbarea sa din funcţia de premier.

Nu se ştie ce curs vor lua lucrurile dar, este aproape sigur, atât Băsescu cât şi restul membrilor de vază ai PDL vor trebui să dea dovadă de înţelepciune, de echilibru şi responsabilitate, esenţialmente de unitate, dacă vor să se menţină la timona politică.

Senatorul liberal Puiu Haşotti are, cu certitudine, o misiune bine precizată în sânul partidului. La sfârşitul anului 2000 a apărut surprinzător şi intempestiv la tribuna parlamentului şi, în prezenţa sa, l-a împroşcat cu noroi pe Mugur Isărescu care tocmai îşi terminase darea de seamă a guvernării, guvernare din care făcea parte şi PNL. Motivul, cât pe faţă cât în substrat : candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Adică o palmă pe obrazul reputatului finanţist pentru că prin acea candidatură ar fi încurcat iţele PNL pe cărarea spre Cotroceni.

Iată-l acum pe distinsul senator făcând vâlvă în sânul aceluiaşi parlament prin denaturarea fără pic de scrupul a spuselor, nimănui altul, decât şeful guvernului ungar. Tupeu, nu alta, dacă nu are cumva scuza receptării şi înţelegerii greşite a discursului în cauză. Se zice că intervenţia ar fi fost necesară pentru a pune ceva sare pe atmosfera dezbaterii moţiunii de cenzură. Dar nu până într-acolo, stimate d-le senator. Corespunde adevărului că primul ministru ungar şi nu numai domnia sa, accentuează pe ideea naţională, a unităţii şi solidarităţii maghiarilor de pretutindeni ceea ce, până la acest punct, nu e nimic de condamnat. Dimpotrivă. Acelaşi lucru îl dorim şi noi de la românii de peste hotare. Nu mai puţin însă, în principiu, în rândurile maghiarimii se agită depăşirea cadrului firesc al relaţiilor cu ţările şi popoarele pe a căror teritoriu unii dintre dânşii se află, atunci când formulează pretenţii inadmisibile ca de exemplu autonomia teritorială. Ei nu mai pot pretinde revenirea la starea ante Trianon, pe care - unii cu vederi extremiste -  o reclamă cu insistenţă. În cadrul acestei rubrici am punctat în chip repetat asupra acestei probleme. Relaţiile interetnice nu trebuie să pună în discuţie unitatea şi integritatea statelor. Deşi a accentuat pe ideea naţională, discursul primului ministru ungar nu a fost naţionalist, nu a incitat la iredentism. Încât, întreaga zarvă stârnită pe această temă urmare intervenţiei la microfon a distinsului senator liberal, fundamental neavenită, nu face altceva decât să afecteze relaţiile româno-maghiare. De altfel, s-a comentat deja, se pare că s-a urmărit şi dizarmonia în rândurile coaliţiei la guvernare. Dacă este adevărat, cu atât mai rău. Lupta politică internă nu trebuie să afecteze relaţiile noastre pe plan extern.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).