Cel mai mare muzeu în aer liber din România, Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava din Sibiu, are începând de vineri, cel mai modern centru de patrimoniu din ţară, practic o clădire nouă, cu dotările cele mai moderne pentru restauratori, o investiţie de 3 milioane de euro, bani oferiţi printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.
Centrul ASTRA pentru Patrimoniu totalizează 2.700 de metri pătraţi de spaţiu multifuncţional, construit la standarde internaţionale, cu eficienţă energetică maximă şi microclimat controlat, care va deservi depozitele pentru colecţiile de patrimoniu, laboratoarele de conservare şi restaurare şi Centrul de pregătire a conservatorilor şi restauratorilor din România (CePCoR). Centrul este situat în muzeul din Dumbrava Sibiului, în afara expoziţiei în aer liber, şi se adresează specialiştilor din domeniul conservării - restaurării patrimoniului etnografic. Lucrările de construcţie au demarat la începutul lunii septembrie 2009, antreprenor general fiind firma CON-A din Sibiu. Proiectant a fost firma Arhigraf din Sibiu, prin arh. Silviu Popa şi arh. Vladimir Grigorov. La sfârşitul lunii octombrie 2010, s-au terminat lucrările de construcţie, centrul fiind dat în folosinţă beneficiarilor finali începând cu luna martie 2011, după finalizarea etapelor de dotare interioară cu mobilier şi echipamente de specialitate.
Tot vineri, în cadrul inaugurării, a fost vernisată expoziţia 'Mobilier pictat. Restaurarea colecţiei de lăzi de zestre a Muzeului ASTRA', cuprinzând 40 din cele 45 de piese de patrimoniu restaurate în cadrul aceluiaşi proiect de către echipa de restauratori a muzeului.
Pe lângă activităţile dedicate colecţiilor de patrimoniu mobil - construcţia Centrului ASTRA şi restaurarea colecţiei de lăzi de zestre pictate - proiectul muzeului mai cuprinde ample lucrări de reconstrucţie (opt monumente etnografice noi) şi conservare - restaurare a celor existente (drenări, hidrofugări, înlocuiri de învelitori la 32 de monumente), precum şi importante schimburi de experienţă care au dus la dezvoltarea relaţiilor bilaterale de specialitate între Muzeul ASTRA şi muzee cu acelaşi profil din Norvegia.
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului prezintă publicului cea mai mare expoziţie etnografică în aer liber din Europa.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dumbrava Sibiului , Pădurea Dumbrava , Silviu Popa , Vladimir Grigorov , Mecanismul Financiar Norvegian , Spațiului Economic European
Vizualizari: 533
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
D
Acum 2 ore
Ivan
Acum 3 ore
Oligofrenii
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Felicitari tuturor celor ce ati reusit sa le scoateti la Lumina!