Bulevardul Corneliu Coposu va fi închis circulației din 1 și până pe 4 aprilie: dealerii români ai BMW organizează un test-drive pe tot bulevardul, eveniment la care sunt așteptați 700 de potențiali clienți. Evenimentul celor de la BMW este organizat cu ocazia celor 25 de ani scurși de când tracțiunea integrală echipează modelele producătorului bavarez.
Bulevardul Corneliu Coposu va fi închis de la ora 12.00 a zilei de 1 aprilie și până la ora 5.00 a dimineții de 4 aprilie, pe tronsonul dintre Piața Unirii și strada Pompeiu Onofreiu. ”Închiderea a fost aprobată de Comisia de Circulaţie pentru desfăşurarea unui eveniment automobilistic care a primit şi avizul Comisiei de Evenimente Publice. La toate intersecţiile care asigură accesul în acest Bulevard dinspre străzile adiacente vor fi montate indicatoare de pre-semnalizare pentru a dirija astfel traficul pe rute ocolitoare. Transportul public va funcţiona de asemenea pe rute ocolitoare, aceste informaţii fiind disponibile pe site-ul www.tursib.ro”, anunță Primăria Sibiu într-un comunicat de presă.
Cel mai spectaculos loc
Un test drive de asemenea amplaore organizat cu ocazia celor 25 de ani de tradiție în tracțiunea integrală a BMW a mai fost organizat doar la București. Dar, pentru cei de la BMW, tot bulevardul Coposu este ”cel mai spectaculos loc”. ”Pilotul Claudiu David, cu experienţă atât în Campionatul Mondial de Raliuri cât şi în diferite competiţii pe circuit, demonstrează siguranţa şi controlul unui automobile echipat cu xDrive în situaţii limită, la viteze mari, într-o cursă impresionantă la viteză maximă”, se arată într-o informare a organizatorilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Laur
Acum 6 ore
Adrian
Acum 7 ore
Cornel Sibianul
Acum 7 ore
Q
Acum 7 ore
Max