Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Lux in toaletele publice ale Sibiului

 

Pot fi numărate pe degetele de la o mână restaurantele şi cafenelele din centrul Sibiului care au toaletă mai curată şi mai îngrijită ca banalele toalete publice. Sibiul are WC-uri publice cu lumină naturală în tavan şi spaţioase cât să joci un fotbal la porţi mici.
 
 
Numai gândul la ele provoacă o uşoară stare de jenă amestecată cu puţină stânjeneală, însă dacă sunt privite obiectiv toaletele publice ale Sibiului sunt mai mult decât decente. Unele chiar depăşesc orice aşteptări. Spre exemplu, toaleta publică din Piaţa Mică, la doi paşi de Podul Minciunilor. Primul lucru care te impresionează când intri acolo este spaţiul. În toaleta publică de sub Piaţa Mică, pentru că practic acolo funcţionează – sub pavaj, poţi să te plimbi cu bicicleta. Încăperile sunt mari, spaţioase şi bine aerisite. Şi ca să trecem la subiect, că doar este o budă nu apartament de trei camere scos la închiriat, toaleta este cât se poate de decentă. Totul este proaspăt curăţat, miroase frumos, merită cu vârf şi îndesat cei 50 de bani, cât costă intrarea când ai nevoie. Cu sau fără hârtia ce se dă la intrare. Pot să spun că am văzut toalete de hoteluri fiţoase sau baruri cu ştaif care arată mult mai urât. Şi este destul de păcat pentru că la câte terase şi cafenele sunt prin Piaţa Mică, este greu de crezut că a intrat cineva pe acolo în afară de câţiva turişti rătăciţi. 
 
Dacă ar fi făcut un top al toaletelor publice din Sibiu, cea din Piaţa Mică ar fi urmată de cea din Parcul Astra. Amândouă au un avantaj dar şi un inconvenient în acelaşi timp: sunt în locuri foarte aglomerate şi circulate, aşa că dacă eşti sfios şi te taie, n-ai cum să treci neobservat. Dar să revenim, WC-ul public din Parcul Astra este interesant şi ciudat în acelaşi timp. În primul rând, tot spaţiul este rotund ca într-o navă spaţială. Dacă foloseşti pisoarul stai spate în spate cu colegul de nevoie. Dar cel mai interesant lucru legat de această toaletă publică este iluminatul din bude: complet natural. Dacă nu ştiaţi, tavanul toaletei publice din Parcul Astra are corpuri de sticlă integrate în el, astfel încât lumina de la soare ajunge direct pe capacul de WC. Mai, mai că îţi vine să te uiţi după trecători cât îţi rezolvi treaba. Pervers! În rest, totul este curat, bine mirositor şi cât se poate de civilizat.
 
 În aceaşi notă, adică decentă şi curată, este şi toaleta din Parcul Subarini, dar din lipsă de spaţiu propun tratarea pe final a unei toalete publice mai puţin cunoscute dar foarte utilă. Cea din spatele Tribunalului, şi nu mă refer la ziduri sau boscheţi, ci chiar la wc-ul public care funcţionează în una din coşmeliile din spatele Tribunalului Sibiu.  Compensează faptul că este ceva mai înghesuită şi parcă nu la fel de îngrijită cu suratele ei mai centrale prin farmecul aparte. Adică, aici te poţi uşura pe ritmuri de Florin Salam la casetofon, la doar doi paşi de tanti de la intrare care bate din palme pe ritmuri. Super distracţie. Sau te poţi uşura umăr la umăr cu vreun avocat celebru prin oraş, înmuiat prin părţile sensibile. Iarăşi pervers!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

un sibian

Acum 12 ani

pentru ca pomeniti de toalete publice...Sibiul este cel putin 50 de ani in urma la capitolul asta...mergeti in Parcul Subarini si incercati sa gasiti una...stiu, cu intelepciunea caracteristica celor din primaria Sibiu o sa-mi raspundeti ca in parc sunt tufisuri destule...
Raspunde

david

Acum 12 ani

ar trebui si wc ptr. handicapati
Raspunde

Adrian

Acum 12 ani

Raspunde

Adrian

Acum 12 ani

este doar o buda? cine se exprima asa?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus