Zece mai

Mulți s-au mai simțit „datori”, încă din timpurile Regatului Român, sa ia în derâdere această dată din calendar… În lipsa lor de cultură politică, morală și civică, nu au realizat că data de Zece Mai este printre cele foarte puține care marchează momentele esențiale din istoria națiunii române: ziua proclamării Independenței de stat (1877) și totodată ziua proclamării Regatului Român (1881). Națiunea noastră este suficient de tânără ca aceste două momente să-i fie hotărâtoare pentru integrarea ei între națiunile civilizate ale Europei, mai ales că pornirea a fost de foarte jos !! Așa de jos că nici în cea mai bună perioadă a Regatului (între cele două războaie mondiale) nu s-a putut finaliza complexul de reforme sociale, agrare și politice…
Nici o națiune responsabilă de astăzi nu-și permite luxul de a nu-și sărbători Independența de stat și intrarea în rândul lumii civilizate, pentru că acestea sunt în primul rând mărcile sale identitare! Noi încă ne permitem să „aniversăm” un discurs din parlament când se prefigura declarația de independență (9 mai – dată băgată pe furiș în manuale de către reprezentanții ocupantului rus/sovietic…), pentru a eclipsa aportul imens al Monarhiei, al Familiei Regale a României la acest eveniment! În lipsa totală de responsabilitate față de destinul poporului, conducătorii de după 1990 continuă să ignore singura zi din calendar care ar trebui să fie cinstită drept sărbătoare națională. De aceea, acești falși patrioți și politicieni au impus tot felul de aniversări „naționale” și zile declarate oficial libere ( 1 mai, 1 decembrie, 24 ianuarie, etc.), mascând Ziua Independenței naționale…
Din nou trecem prin momente ale istoriei acestei națiuni când la conducere nu este o elită responsabilă. Noi, restul populației, nu vrem să fim confundați cu majoritatea politicienilor care au condus țara în ultimii 65 de ani și care au rămas în această țară doar pentru că aveau prilej de a mulge statul. De ce s-a putut fura așa de ușor de la stat? Mai ales deoarece, așa cum arăta Principele Radu al României (la recenta întâlnire cu cititorii săi din Sibiu), pentru că în ultimii 65 de ani statul român a pierdut tocmai relevanța și substanța sa instituțională! Odată cu ocupația comunistă rusească și alungarea guvernelor legitime și a M.S. Regelui statul și-a pierdut ființa istorică, identitatea sa între statele Europei, și a căpătat o mască falsă; republica România nu a fost niciodată un stat legitim (nici după legile proprii, când s-a proclamat în 1947 !!), n-a avut niciodată instituții normale, care să rezolve normal problemele unei țări și ale locuitorilor ei… De aceea am ajuns, după atâta zbucium și energie măcinată, să devenim datori vânduți, să pierdem orice structură economică s-a mai încropit, să fugă procente întregi de populație în toate zările !!!
Încă mai trăiesc mulți români care pot relata, fără să fie nevoiți să exagereze, cum se sărbătorea, înainte de ocupația sovietică, ZECE MAI – ziua Independenței și a Monarhiei Române. Spre deosebire de modul în care românii de azi cinstesc ziua de 1 decembrie, ZECE MAI era o sărbătoare mai mult de suflet și de bucurie decât una oficială! Să vedem ce spune despre aceste aspecte istoricul bucureștean Filip-Lucian Iorga:
Graţie evenimentelor din Marea Britanie (căsătoria regală), au început parcă şi românii să se întrebe tot mai mult dacă nu le-ar fi mai bine într-o Românie monarhică.    Cred în primul rând că tema restauraţiei monarhice nu ar mai trebui să fie tabu în societatea românească. E momentul să dovedim o mult mai mare flexibilitate mentală şi să luăm în calcul această variantă. Trebuie accentuat aici că este o mare eroare să ne referim la monarhie ca la o soluţie politică. Monarhia nu este menită să înlăture partidele sau jocul democratic ci, dimpotrivă, ea are rol de punct stabil al sistemului democratic. Se află deasupra politicului şi este o garanţie a stabilităţii (Familia Regală poartă cu ea o tradiţie de secole, pe care o dăruieşte prezentului), a echilibrului (monarhul este independent din punct de vedere politic şi poate juca un autentic rol de mediator) şi, desigur, a prestigiului internaţional al ţării (prin înrudirile dintre familiile regale şi prin prestigiul intrinsec al formei monarhice de guvernământ). Familia Regală britanică este un adevărat brand de ţară, plin de substanţă şi de coerenţă. În cazul nostru, o „frunză” şi câteva campanii lipsite de inspiraţie nu pot ţine loc de brand naţional, atâta timp cât, dincolo de criza economică şi socială, România se zbate într-o gravă criză a valorilor şi într-un impas identitar. Monarhia ne-ar putea (re)aduce tocmai acest plus de identitate şi s-ar putea structura într-un adevărat brand de ţară. Asta, desigur, dacă vom avea curajul să fructificăm şansa istorică de a avea o tradiţie monarhică (nici Mihai Viteazul, nici Ştefan cel Mare nu au fost preşedinţi), o Familie Regală care a adus ţării independenţa, constituţia, unitatea, dezvoltarea economică şi modernizarea într-un ritm fără precedent şi un Rege care este recunoscut în toată lumea ca o personalitate remarcabilă a istoriei secolului al XX-lea.
Poate că o aplecare lipsită de patimă asupra tradiţiilor acestei ţări şi a situaţiei în care ne aflăm astăzi ne-ar putea conduce către concluzia că România şi-ar putea recupera chipul cel adevărat sprijinindu-se pe valorile reprezentate de două instituţii care o definesc şi prin care s-ar putea defini: Biserica şi Regalitatea.
(interviu acordat agenției DCNews – București)

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).