Niciun leu pentru chirie și 30% din cheltuielile pentru utilități suportate de autoritățile locale. Acestea au fost condițiile cerute de reprezentanții Clinicii Paltinului pentru a oferi consultanții medicale gratuite, plus restul de servicii medicale caracteristice unui spital, într-o unitate medicală închisă la 1 aprilie prin deciziile autorităților centrale.
Spitalul va fi redeschis de la 1 iunie și este situat în orașul Victoria din județul Brașov.
Patru secții și 40 de paturi. Pentru început
Reprezetanții orașului Victoria au semnat, azi, contractul de asociere în parteneriat public-privat cu societatea comercială care asigură funcționarea Clinicii Paltinul din Sibiu. Contractul a fost încredințat celor de la Paltinul în urma unei licitații, la care au mai participat alte trei societăți cu activitate în domeniul sănătății.
"Firma va redeschide unitatea sanitară la 1 iunie sub forma unui centru de sănătate, în care vor funcţiona patru secţii: obstretică-ginecologie, pediatrie, chirurgie, interne. Pentru început, unitatea va funcţiona cu 40 de paturi, urmând ca în doi ani numărul acestora să ajungă la 100. De asemenea, vor exista două linii de gardă, una cu medic specialist, iar cealaltă va funcţiona în regim de centru de permanenţă. Noi sperăm că am făcut un pas important pentru că cei 8.500 de locuitori ai oraşului la care se adaugă alţi 25.000 din zonă aveau nevoie urgentă de o unitate medicală funcţională", a declarat primarul orașului Victoria, Cristian Ghoerghe, citat de Agerpres.
Administrația locală va aloca lunar pentru cheltuielile spitalului suma de 250.000 de lei. Această sumă ar putea crește în viitor, în condițiile în care cei de la Clinica Paltinul s-ar fi angajat că vor aplica o strategie de modernizare a Spitalului.
Istorie din 2004
Clinica Paltinul a fost înființată în ianuarie 1994, având o echipă de nouă medici ”în contract cu plată procentuală”. Acum, Clinica Paltinul de pe strada Luptei a ajuns să deschidă clinici și la Agnita și Tălmaciu, dar și un laborator la Râmnicu Vâlcea.
Proimisiuni la Cisnădie
La 1 aprilie 2011, în județul Sibiu a fost închis spitalul din Cisnădie, cel din Agnita fiind finanțat în continuare, după ce, inițial, și acesta a fost propus spre desființare. Autoritățile locale din Cisnădie au organizat proteste, au inițiat discuții cu autorități locale și centrale și au adoptat o serie de hotărâri la nivel local pentru continuarea activității din cadrul Spitalului propus a deveni Cămin de bătrâni. Transformarea Spitalului din Cisnădie într-unul privat a fost o temă de discuție de asemenea, fără nicio urmare, deocamdată.
Înainte de Paști, primarul orașului a și lansat un mesaj cu promisiuni. ”După luni de zile în care s-a vorbit despre desfiinţarea Spitalului Orăşenesc, acum, în preajma Sfintei Sărbători a Învierii suntem pe cale să reînviem actul medical în oraşul nostru. N-a fost uşor, lupta cu autorităţile de la Bucureşti a fost una inegală, au existat şi în Cisnădie voci nu tocmai bine intenţionate care au profitat de această situaţie dificilă pentru a câştiga capital electoral, dar Bunul Dumnezeu a cântărit cu măsura Sa dreaptă şi a aşezat lucrurile în aşa fel încât comunitatea să nu aibă de suferit”, se arată în mesajul semnat de Johann Krech, primarul din Cisnădie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Piulita
Acum 37 minute
Allahu akbar
Acum 44 minute
Nicoleta
Acum 56 minute
Hermannstadt
Acum 59 minute
K.Samuel