La mai bine de 20 de ani după ce în Poiana Soarelui din Săliște au avut loc două ediții ale Cenaclului Flacăra, în ”orașul academicienilor” va avea loc un concert în memoria lui Adrian Păunescu.
Singurii care au participat la Cenaclul din Poiana Soarelui la finele anilor ’80 și care vor urca din nou pe scenă acum sunt Victor Socaciu și Mircea Vintilă. Alături de ei, în după amiaza sâmbetei de 4 iunie, de la orele 17.00, vor mai urca George Nicolescu, Cătălin Stepa, Emerich Imre, Magda Puskas, Valentin Moldovan, Cristian Buică şi Andrei Păunescu alături de trupa Totuşi.
”Spiritul rămâne așadar neschimbat, doar locul concertului este nou şi mult mai accesibil decât bătrâna Poiană a Soarelui. Spectacolul va avea loc la baza agroturistică de la Sălişte, în mijlocul unei livezi cu meri, pentru ca totul să aibă iz de poezie”, se arată într-un comunicat de presă al oragnizatorilor – Primăria Săliște și Cenaclul Lumină lină, condus de părintele Cătălin Dumitrean.
Cu ocazia festivalului va fi deschisă și baza de agrement de la Săliște, care alături de cazare la fosta vilă a lui Nicu Ceaușescu, ștrand și terenuri de sport are și o zonă de camping. ”Astfel că cei care vor participa la concertul omagial vor putea să-şi monteze din timp corturile, să rămână cel puţin până a doua zi şi să se bucure de ştrand şi de celelalte facilităţi. Vor fi amenajate spaţii pentru grătare, chioşcuri cu bere, mititei şi răcoritoare”, mai arată organizatorii.
Intrarea este liberă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Cenaclului Flacăra ,
Cătălin Dumitrean ,
Cenaclul Lumină Lină ,
Nicu Ceauşescu ,
Mircea Vintilă ,
Andrei Păunescu ,
George Nicolescu ,
Adrian Păunescu ,
Cătălin Stepa ,
Victor Socaciu ,
Emerich Imre ,
Poiana Soarelui ,
Valentin Moldovan ,
Cristian Buican ,
Primăria Sălişte ,
Magda Puskas
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Dragan Cristina
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Valentino Versace
Acum 5 ore
John