Joi,
29.09.2022
Ploi Scurte
Acum
12°C

Spitalul Judetean de Urgenta ar putea pierde clasificarea in categoria a II-a de competenta

Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu ar putea pierde clasificarea în categoria a II-a de competenţă, ceea ce presupune buget mai mic, angajaţi mai puţini şi condiţii mai dificile de încheiere a contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate, a afirmat, luni, şeful Consiliului Judeţean, Martin Bottesch.

Martin Bottesch a declarat, într-o conferinţă de presă, că Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Sibiu poate pierde categoria a II-a de clasificare întrucât nu are secţie TBC, precizând că Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiu, care ar fi putut înlocui secţia de profil a unităţii medicale, a primit doar categoria a V-a de competenţă, transmite corespondentul Mediafax.
"Am primit ordinul ministrului în care spitalul TBC (Spitalul de Pneumoftiziologie - n.r.) este încadrat în categoria a V-a, ceea ce nu e tocmai bine, pentru că această categorie presupune o finanţare mai mică faţă de cât cerusem. Pe de altă parte, are implicaţii negative şi asupra realizării planului de conformare de către Spitalul Judeţean Sibiu. Planul care trebuie realizat până la sfârşitul acestui an prevede ca spitalul ori să aibă toate secţiile prevăzute pentru categoria a II-a, ori, într-o rază de cinci kilometri, să existe aceste secţii, în cazul nostru fiind vorba de pneumoftiziologie, iar spitalul respectiv să aibă cel puţin categoria a treia. Dacă a primit categoria a cincea, această condiţie nu e satifisfăcută. Dacă nu se va schimba legislaţia este foarte greu, dacă nu imposibil, ca Spitalul Judeţean să realizeze planul de conformare", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Martin Bottesch.
El a precizat că pierderea de către SJU Sibiu a clasificării în categoria a II-a de competenţă presupune un buget mai mic, angajaţi mai puţini şi condiţii mai dificile de încheiere a contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).
Potrivit sursei citate, reprezentanţii CJ Sibiu vor avea un dialog cu cei ai Ministerului Sănătăţii pentru a găsi o soluţie.
Martin Bottesch a afirmat că varianta comasării celor două unităţi medicale - Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Judeţean Sibiu - propusă iniţial de către Ministerul Sănătăţii, va fi "ultima" care va fi luată în calcul.
"Varianta comasării ar fi ultima la care ne gândim întrucât am considerat, şi aceasta este şi fudamentat, că dacă se comasează spitalele, managementul va fi foarte greu. Şi la ora actuală Spitalul Judeţean este foarte greu de gestionat, dacă s-ar mai adăuga un alt spital ar fi mai dificil şi ar suferi calitatea actului medical", a spus preşedintele CJ Sibiu.
Ministerul Sănătăţii propusese ca Spitalul Judeţean din Sibiu, Spitalul de Psihiatrie şi Spitalul de Pneumoftiziologie să se comaseze, însă autorităţile locale au refuzat să facă acest lucru.
Managerul Spitalului Judeţean din Sibiu, Adrian Şanta, declara, în cadrul şedinţei de joi a Consiliului Judeţean, că din cauza lipsei de personal "se ajunge la soluţii barbare, de a lega pacienţii ca să nu se poată ridica singuri din pat şi a-şi scoate perfuziile".
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, vineri, că fişa de autoevaluare a Spitalului Judeţean Sibiu, după care a fost clasificat la clasa a II-a cu plan de conformare, nu indică lipsa de personal despre care vorbea managerul unităţii sanitare, motiv pentru care ordinul de clasificare ar putea fi anulat.
În urma declaraţiilor managerului Spitalului Judeţean, reprezentanţii CJ au anunţat, vineri, că vor face lobby prin intermediul parlamentarilor din judeţ, pentru suplimentarea fondurilor unităţii medicale.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu este cea mai mare unitate medicală din judeţ, având peste 1.100 de paturi. Din iulie 2010, spitalul se află în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus