Luni,
17.03.2025
Innorat
Acum
6°C

Domnule patron, ati angaja un bugetar?

Reduceri de personal, tăieri salariale, sporuri eliminate sunt deciziile tot mai dese care „ameninţă” angajaţii din sistemul bugetar. În cazul în care se trezesc fără un loc de muncă, ce pot face bugetarii? Prin urmare, am întrebat mai mulţi angajatori din Sibiu dacă sunt dispuşi să angajeze oameni care au lucrat în sistemul de stat.

3.355 de angajaţi ai instituţiilor bugetare cu finanţare locală şi-au pierdut locul de muncă în ultimul an, potrivit datelor oficiale. Iar reducerile nu se opresc aici, bugetarii fiind loviţi şi de reduceri ale remuneraţiei. Întrebaţi de Turnul Sfatului dacă ar angaja o persoană care a lucrat, până acum, în sistemul public, managerii marilor companii din Sibiu spun că da. Dar cu rezerve.

„Chiar a venit la noi o fată, pe juridic. Pe această zonă pot angaja o persoană care a lucrat la stat, după cum cred că poate s-ar putea angaja un fost bugetar şi pe resurse umane. Dar dacă vreau să o pun la vânzări, ce să facă acolo, căci nu are pregătirea necesară”, spune Cosmin Stamate, directorul general al Unimat. Potrivit lui, unul din principalele impedimente în relaţia cu foşti angajaţi la stat ţine de programul de lucru. Aceiaşi idee o remarcă şi Mircea Bulboacă, cel care conduce una din cele mai mari companii de construcţii din Transilvania, Con-A. „Aş avea reţineri, dacă ar fi vorba să angajez o persoană din sistemul bugetar. În cadrul companiei noastre fiecare bănuţ este plătit prin muncă. Nu am avut cereri de angajare din acest domeniu, dimpotrivă au plecat de la noi în sistemul de stat. Au preferat să câştige bani mai puţini, dar cu muncă mai puţină şi timp mai puţin”, spune Mircea Bulboacă, preşedintele Grupului Con-A, care derulează o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro pe an.

Un singur „dezertor” de la Finanţe

Actualul director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Grigore Popescu, provine din sistemul privat. Acum conduce o instituţie cu peste 500 de angajaţi ai statului. Întrebat dacă ar angaja actualii săi subordonaţi în cazul în care s-ar întoarce în domeniul privat, Popescu susţine că ar avea de unde să aleagă. „Aş angaja o parte. Pentru că din punctul de vedere al profesionalismul lor sunt bine pregătiţi, asta o spun privind cel puţin la angajaţii de la noi, de la Finanţe. Participă la o serie de cursuri de pregătire şi sunt profesionişti. Ce e important e că la stat există proceduri foarte elaborate privind relaţiile din interiorul instituţiei. Raportul dintre subaltern şi şef este clar definit, deci nu există cârtire. Pe de altă parte, nici şeful nu poate cere subalternului lucruri care nu sunt trecute în fişa postului. Pe când în domeniul privat altfel stau lucrurile. Dar acolo ai şansa de a avansa mai repede”, consideră Popescu. În ultimul timp, un singur angajat al Finanţelor a decis să plece în domeniul privat. „E tânăr şi a considerat că se plafonează aici”.

Specialişti în legislaţie

Managerul Construcţii SA, Ioan Tuşinean, spune că în perioada de dinainte de 2000 a fost nevoit să restructureze o serie de posturi. „Am ales să plece cei pe care îi consideram mai puţini valoroşi. Peste câţiva ani, pe unii i-am regăsit cu surprindere pe funcţii foarte importante din structurile de stat. M-am bucurat, înseamnă că au evoluat. Acum, aş angaja o parte din funcţionari, dar foarte puţini, deoarece mediul privat este extrem de solicitant, de dur şi foarte realist. Dar există în acest sistem de stat oameni fără spirit antreprenorial, dar care sunt foarte buni specialişti, funcţionari pur-sânge. Aceştia cunosc foarte bine legislaţia şi pot ajuta o companie în relaţia cu statul”, este de părere Tuşinean.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

una

Acum 13 ani

Nu cred ca privatii angajeaza salariati de la stat decat daca nu gasesc pe altcineva sa le fk treaba ieftin, chiar daca multi sunt foarte buni specialisti! Si multi au ideea fixa ca cei de la stat, stau!!! Cat despre lucratorii de la particulari, nu ne spuneti cat de perfecti sunt, ca de mare parte din \"capodoperele\" lor, ne bucuram cu to(n)tii, indiferent de mediu din care facem parte si ei sunt bine platiti pentru o treaba pe care nu o fac intotdeauna cum ar trebui, la fel cum exista bugetari care muncesc pe branci pentru salarii de mizerie si saracia in care \"stau\" e atat de lucie, incat timpul nu le permite sa se desprinda din sistem, vezi responsabilitate crescuta, rutina, timp ioc, pe scurt mult, mult voluntariat, ca tot e 2011 anul voluntariatului ... In schimb, cred ca nu exista oameni fara spirit antreprenorial, indiferent unde lucreaza, ci doar oameni care nu au sansa sa si-l cultive! Acum decideti dvs. daca si cine hotaraste cine munceste mai mult. Un bugetar cu salariu mediu la stat va castiga in 2017, cand cred eu ca se va face trecerea la euro si la noi (daca ue va mai fi functionala) in medie 250 de euro!!!!!!!! Reflectati dumneavoastra daca merita sa mai stea la \"stat\" si asa-zisul stat trebuie, cica, sa functioneze, nu?
Raspunde

Ghita

Acum 13 ani

Ai naibii...juristii si fiscalistii din finante ii primesc cu bratele deschise...ca vin cu \"bagaj\" si poate nu se mai platesc oarece dari....altfel trebuie carne proaspata la taraba...
Raspunde

Rusine!

Acum 13 ani

Cineva mentionat in acest articol isi tine angajatii la munca de la 8 dimineata pana la 6 seara. Ii mai cheama si sambata la datorie. Oamenilor li se spune direct ca, daca nu le convine pot pleca oricand. Rusine domnule! Valorea cifrei de afaceri nu da valoarea (morala, profesionala) reala a unui om. Dumneata faci profit inzecit pe exploatarea oamenilor, in loc sa angajezi doua schimburi (al doilea schimb ar putea fi part time). Rusine dumitale si celor de la ITM!
Raspunde

inginerul

Acum 13 ani

adevarul e ca daca esti prea bun inseamna ca esti fraier atat la stat cat si la privat,unde esti considerat catar sa cari povara altora...uni muncesc si altii isi umfla muschii(cat ar trebui sa muncesti ca sa ai la privat salar de occident...macar ca o femeie de servici de acolo)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus