În perioada 6 - 9 iunie se desfăşoară la Sibiu cea de-a opta reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din sud-estul Europei.
Reuniunea are ca scop întărirea cooperării regionale pentru combaterea traficului de persoane şi a pornografiei infantile, analizarea evoluţiilor survenite în situaţia operativă de la ultima ediţie, facilitarea schimbului operativ de informaţii pe cauze concrete aflate în lucru, discutarea modurilor de operare folosite, găsirea celor mai eficiente metode de combatere a traficului de persoane şi a pornografiei infantile, schimbul de bune practici, dezvoltarea de proiecte comune, precum şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre principalii actori implicaţi în combaterea acestui fenomen infracţional în regiune.
„O problemă majoră, cu implicaţii globale, aşa cum este fenomenul criminalităţii organizate trebuie combătută cu mijloace care depăşesc limitele impuse de linia de frontieră a statelor. Aici doresc să pun accentul în principal pe întărirea cooperării internaţionale, ca una dintre soluţiile care pot contribui eficient la menţinerea în limite normale a fenomenului infracţional”, a declarat Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ioan Dascălu.
La eveniment participă şefi ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa, ataşaţi de afaceri interne, ofiţeri de legătură acreditaţi la Bucureşti, specialişti în domeniul aplicării legii şi se constituie într-un forum care dezbate aspecte de interes regional şi internaţional legate de combaterea criminalităţii organizate în zonă.Totodată, vor fi prezenţi la această manifestare şefi ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate din S.U.A., Austria, Bulgaria, Germania, Franţa, Moldova, Olanda, Rusia, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria, oficiali ai EUROPOL, Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, Fundaţiei Hanns Seidel şi Centrului SECI, reprezentanţi ai Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei din România, ataşaţi de interne şi ofiţeri de legătură ai poliţiilor străine acreditaţi în Români .
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ministerului Administrației , Ministerului Public , Ioan Dascălu , Ministerului Justiției , Fundației Hanns Seidel , Siguranță Publică Sibiu , Şeful Departamentului Ordine
Vizualizari: 324
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Client
Acum 2 ore
Turism
Acum 2 ore
CX
Acum 3 ore
Sibienii gazati de noxe si praf, mai ales in lipsa spatiilor verzi din cartiere
Acum 3 ore
Popa Călin