Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Tribunalul Sibiu își anunță mutarea în noul sediu: până atunci, se vor soluționa doar cauzele urgente

Tribunalul Sibiu își anunță mutarea în noul sediu: până atunci, se vor soluționa doar cauzele urgente

Pentru a permite mutarea în sediul de pe strada Ocnei, magistrații Tribunalului și Judecătoriei Sibiu vor judeca doar cauzele urgente până la finele acestei luni.

Cele două instanțe sibiene vor începe activitatea în noul sediu închiriat pe str. Ocnei, la nr. 33, începând din 2 iunie 2020. Până atunci, având în vedere restricțiile impuse din cauza epidemiei noului coronavirus, precum și ”amplitudinea operaţiunilor de transport, complexitatea lucrărilor de reamenajare a birourilor şi aparaturii electronice”, reprezentanții magistraților anunță că vor fi soluționate doar cauzele cu caracter urgent. ”Înțelegem că pe perioada mutării sediului este afectată activitatea de judecată, astfel, ne cerem scuze pentru situația creată și adresăm rugămintea tuturor justițiabililor, cât și avocaților implicați în cauzele aflate pe rolul celor două instanțe, să manifestate înțelegere în acest sens”, se arată într-un comunicat remis redacției de către Tribunalul Sibiu.

Termenele de judecată amânate de când România a intrat în stare de urgență vor mai fi, prin urmare, amânate până după 2 iunie. ”Așadar, în perioada 15 mai 2020 – 1 iunie 2020, la nivelul Tribunalului Sibiu se vor soluționa doar cauzele în privința cărora, pe perioada stării de urgentă, legiuitorul a stabilit caracterul urgent, în funcție de specificul fiecărei secții. Lista cauzelor urgente ce urmează să fie soluționate în această perioadă este publicată pe portal fiecărei instanțe. În aceste cauze, citarea se va face la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, la sala G (pentru Tribunalul Sibiu) și la sala J (pentru Judecătoria Sibiu)”, se arată în comunicatul remis redacției Turnul Sfatului de către reprezentanții magistraților sibieni.

De altfel, pe perioada celor două săptămâni alocată procedurilor de mutare, vor fi menținute regulile impuse pe perioada stării de urgență.

La Casa Albă. Pentru vreo cinci ani

Este pentru a treia oară când cele două instanțe din orașul Sibiu – Tribunalul și Judecătoria – își schimbă sediul. Prima mutare a avut loc în 2011, când au început lucrările de reabilitare și extindere a sediului de pe bulevardul Victoriei. O crasă lipsă de capacitate în a gestiona un astfel de proiect la nivelul conducerilor care s-au perindat la vârful Ministerului Justiției au făcut ca șantierul de reabilitare să ”înghețe” în ultimii mai bine de cinci ani. Timp în care, Tribunalul și Judecătoria s-au mutat din spațiul închiriat pe J.S. Bach, în cel oferit gratuit de către Ministerul Apărării pe Calea Dumbrăvii, la nr. 30.

Însă și de aici cele două instanțe trebuie să se mute – Ministerul Apărării nu mai poate prelungi transferul dreptului de administrare, în clădirile de pe Calea Dumbrăvii fiind preconizată operaționalizarea unui comandament NATO din toamna anului viitor.

În acest context, Tribunalul Sibiu a scos din nou la licitație închirierea unui spațiu, în toamna anului trecut fiind selectată oferta celor de la Casa Albă Independența, care au ofertat spațiul de pe str. Ocnei. Înainte de a se muta, cei de la Casa Albă Independența au trebuit să facă investițiile necesare în vederea amenajării spațiilor necesare funcționării instanțelor. Contractul de închiriere a fost semnat pe o perioadă de cinci ani, fără ca prețul chiriei să fie făcut public (cei de la Casa albă au fost singurii participanți la respectiva procedură).

Redăm mai jos, integral, comunicatul remis de către Tribunalul Sibiu

”Având în vedere necesitatea mutării sediului Tribunalului Sibiu şi a Judecătoriei Sibiu în clădirea situată în municipiul Sibiu, str. Ocnei nr. 33, conform contractului de închiriere încheiat în urma licitației organizate în vederea închirierii unui imobil cu destinația de sediu administrativ pentru desfășurarea activității celor două instanțe; Raportat la amplitudinea operaţiunilor de transport, complexitatea lucrărilor de reamenajare a birourilor şi aparaturii electronice; Având în vedere situaţia epidemiologică actuală şi necesitatea protejării populaţiei şi a personalului instanţei de riscul îmbolnăvirii cu virusul Covid 19; Având în vedere că termenele acordate deja în perioada 18 mai – 30 iunie se suprapun cu perioada de mutare, iar părţile nu sunt citate pe ore, pentru a asigura un flux redus, raportat şi la echipa amplă de persoane care va asigura operaţiunile de mutare;

Aducem la cunoștință opiniei publice că în perioada 15 mai 2020 – 01 iunie 2020, activitatea celor două instanțe se va desfășura după aceleași reguli stabilite pe perioada stării de urgentă, în conformitate Decretul semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României din 14 aprilie 2020.

Așadar, în perioada 15 mai 2020 – 01 iunie 2020, la nivelul Tribunalului Sibiu se vor soluționa doar cauzele în privința cărora, pe perioada stării de urgentă, legiuitorul a stabilit caracterul urgent, în funcție de specificul fiecărei secții. Lista cauzelor urgente ce urmează să fie soluționate în această perioadă este publicată pe portal fiecărei instanțe.

În aceste cauze, citarea se va face la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, la sala G (pentru Tribunalul Sibiu) și la sala J (pentru Judecătoria Sibiu). Totodată, se interzice în continuare accesul publicului în incinta clădirii Tribunalului Sibiu, cu excepția părților din cauzele urgente, în cazul în care prezența lor este obligatorie, precum şi a avocaților care au delegații în dosare.

Se recomandă depunerea înscrisurilor prin mijloace de comunicare electronică permise de lege (e-mail, fax), urmând ca originalul acestor înscrisuri să fie transmis prin poștă, dacă este solicitat de instanță.

În această perioadă, acțiunile judecătorești sau orice alte acte vor fi depuse la cele două instanțe prin mijloace de comunicare la distanță, sau personal în locul special amenajat la intrarea în sediu, în intervalul orar 8,30 – 12.30.

În această perioadă, studiul dosarelor nu va fi permis decât în format electronic, utilizându-se aplicația electronică a dosarului pe bază de parolă și utilizator (prin accesarea www.tribunalulsibiu.ro), sau în cadrul instanței, la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, în locul special amenajat la intrarea în sediu prin accesarea computerelor puse la dispoziția publicului cu asistența personalului arhivei, în intervalul orar 9-12.

Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Sibiu poate fi contactat în această perioadă exclusiv prin intermediul telefonului (0269/217104, int. 131) sau adresa de e-mail: [email protected]. Procedura de lucru efectivă a compartimentelor din cadrul Tribunalului Sibiu este stabilită prin Decizia nr. 2/2020 și prin Decizia nr. 3/2020 de președintele instanței. Cele două decizii sunt publicate pe portalul instanței. În ce privește dosarele cu termene de judecată stabilite după data de 18 mai 2020, termene care au fost acordate la sediul actual, acestea vor fi preschimbate cu termene noi, începând cu data de 2 iunie 2020 inclusiv, la sediul din strada Ocnei nr. 33, cu păstrarea aceleaşi săli de judecată, dar în mod obligatoriu prin stabilirea unei programări a cauzelor pe ore, în scopul evitării aglomerației, aşa cum consideră oportun fiecare complet de judecată în parte. Lista dosarelor cu termenele de judecată ce au fost preschimbate se va afișa pe portalul instanței.

În ce privește cauzele suspendate de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020, acestea vor fi repuse pe rol imediat după încetarea stării de urgenţă, iar termenele de judecată vor fi acordate la noul sediu din Sibiu, str. Ocnei nr. 33, începând cu data de 2 iunie 2020.

Începând cu data de 2 iunie 2020, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu își vor desfășura întreaga activitatea la noul sediu, situat în municipiul Sibiu, str. Ocnei nr. 33.

Înțelegem că pe perioada mutării sediului este afectată activitatea de judecată, astfel, ne cerem scuze pentru situația creată și adresăm rugămintea tuturor justițiabililor, cât și avocaților implicați în cauzele aflate pe rolul celor două instanțe, să manifestate înțelegere în acest sens”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus