Subsecretarul de Stat Helge Fleischer participă de Rusalii la invitaţia Asociaţiei Saşilor din Germania la Dinkelsbühl (Bavaria), la întâlnirea saşilor de pretutindeni, originari din România. La acest eveniment şi-au anunţat participarea printre alţii Ministrul Afacerilor Externe Theodor Baconschi, Ministrul federal de Interne, Dr. Hans-Peter Friedrich, Susanne Kastner, membru în Bundestag şi Preşedinte al Forumului Germano – Român, Ministrul de Interne al Landului Bavaria, Joachim Hermann, Preşedintele Parlamentului Landului Hessa, Norbert Kartmann, şi căntăreţul rock originar din Braşov, Peter Maffay. „Acest eveniment reprezintă un bun prilej de a continua dialogul cu liderii Comunităţilor Săşeşti din Germania şi din alte state cât şi cu personalităţi ale vieţii politice şi culturale germane în vederea consolidării relaţiilor bilaterale româno – germane în context european şi pentru a identifica noi oportunităţi de cooperare în domeniul politic, economic, cultural şi social”, a declarat Subsecretarul de Stat Helge Fleischer.
Anul acesta se sărbătoresc la Dinkelsbühl trei evenimente importante: 800 de ani de la prima atestare documentară a Ţării Bârsei, 60 de ani de la prima întâlnire a Saşilor la Dinkelsbühl şi 25 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Tineretului Transilvan – Săsesc din Germania. Programul manifestărilor durează trei zile şi cuprinde evenimente culturale, ştiinţifice, artistice şi sportive.
Slujba de Rusalii la întâlnirea saşilor va fi ţinută de episcopul Bisericii Evangelice C.A. în România, Reinhart Guib. La manifestări sunt asteptaţi peste 20.000 de participanţi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Landului Bavaria , Susanne Kastner , Asociaţiei Saşilor , Joachim Hermann , Raliului Ţării Bârsei Dunlop , Reinhart Guib , Comunităţilor Săşeşti , Norbert Kartmann , Ministrul Afacerilor Externe T , Organizaţiei Tineretului Trans , Episcopul Bisericii Evangelice , Peter Friedrich , Peter Maffay , Preşedintele Parlamentului Lan , Preşedintele Forumului Germano , Stat Helge Fleischer
Vizualizari: 911
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Corbul
Acum 5 ore
Kukuruku
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
SibiAnus
Acum 5 ore
Chituță, ai grija la codiță