Relația dintre Primăria Sibiu și firma de distribuție a gazului metan va funcționa pe noi principii, avertizează executivul local. Practic, cei de la E.On Gaz nu vor mai primi avize de săpătură pentru lucrări, până ce nu vor termina ceea ce au început. Decizia a fost luată în urma numeroaselor situații în care străzile sparte de E.On pentru a introduce noi rețele au rămas în șantier vreme îndelungată.
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a explicat principiul după care cei de la E.On Gaz își reabilitează rețelele. ”În prima etapă se lansează noua conductă, altfel spus se îngroapă în pământ noua rețea. Totul se acoperă cu pământ, după care au loc noi lucrări, în a doua etapăm, prin care se realizează branșamentele la noua conductă. În cea de-a treia etapă se realizează proba de presiune – se umplu conductele cu aer și se așteaptă să se vadă dacă «ține» sau nu. Dacă «ține», în cea de-a patra etapă, capetele noi conducte sunt legate la rețeaua de gaz metan, după care, pe bază de proces verbal, se predă lucrarea către DPC pentru începerea lucrărilor de reabilitare a carosabilului spart. Noi așteptăm acel proces verbal, lucrăm pe documente, nu pe povești”, a descris Klaus Johannis.
Și el se arată nemulțumit de modul de lucru al E.On Gaz, care prin diferite firme a început lucrări în mai tot Sibiul. ”Cei de la gaz lucrează foarte repede la spart, dar mai greu în celelalte etape”.
Puțintică răbdare
E.On Gaz are un proiect de înlocuire a rețelelor vechi din municipiul Sibiu, proiect aproximat să se întindă pe patru ani. Având în vedere perioada lungă și numărul mare de străzi care vor fi afectate, primarul Sibiului spune că va aborda o nouă metodă de lucru cu cei de la E.On Gaz. ”Le cer sibienilor un pic de răbdare, până se reglementează această situație. Cei de la E.On nu vor mai primi foarte multe avize. Vor primi astfel de avize de săpătură după ce termină anumite străzi. Este un proces de învățare și pentru noi și, sper, și pentru E.On Gaz”, adaugă Johannis.
E.On Gaz, 339 de spărturi în drum, Apă-Canal, 195, Electrica, 13. Nici jumătate nu au fost refăcute
”Lider” în clasamentul societăților de utilități cu cele mai multe intervenții care au afectat străzile orașului este E.On Gaz. De la începutul anului, reprezentanții acestei companii au efectuat 339 de intervenții, în tot atâtea zone diferte. ”Dintre acestea DPC a reuşit să refacă până în prezent 158. Societatea Apă Canal a intervenit de urgenţă în 195 de locuri, 68 dintre acestea fiind deja refăcute. Electrica a avut doar 13 astfel de lucrări, DPC reuşind să refacă partea carosabilă în 2 locaţii”, informează Primăria Sibiu, într-un comunicat de presă. La un simplu calcul rezultă că, din cele 547 de intervenții care au afectat străzile, au fost refăcute până acum 228.
”Municipalitatea a transmis comandă de refacere către DPC pentru 152 de puncte, deoarece doar pentru acestea a fost efectuată plata pentru refacerea carosabilului. Contravaloarea lucrărilor de refacere încasată de Primărie de la începutul anului şi până în prezent este de 237.515 lei”, mai informează reprezentanții Primăriei Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
R.
Acum 2 ore
Q