Miercuri,
30.11.2022
Cer Senin
Acum
6°C

Temperaturi de peste 35 de grade saptamana aceasta. Vezi ce recomanda medicii!

Medicii recomandă populaţiei ca în această perioadă cu temperaturi extreme să evite expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00, să consume lichide, fructe, legume, să evite consumul de alcoolul şi de cafea. ANM prevede, pe termen lung, temperaturi care vor depăşi 35 de grade, iar indicele de confort termic va creşte.

În aceste condiţii, specialiştii recomandă populaţiei ca în perioadele de caniculă să consume zilnic între 1,5 şi 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete, respectiv un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute.

"Oamenii trebuie să ţină cont de recomandările pe care le facem în perioadele caniculare", a declarat marţi, agenţiei MEDIAFAX, subsecretarul de stat Raed Arafat.

De asemenea, medicii susţin necesitatea ca în fiecare zi să fie consumate cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. În zilele caniculare trebuie evitat consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.

"Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice", a spus subsecretarul de stat în MS.

Totodată, medicii mai arată că pe parcursul unei zile ar fi recomandat să fie făcute câteva duşuri calduţe, lăsând apa pe piele. Aparatul de aer condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

În cazul persoanelor care trebuie să stea în soare la orele amiezii, medicii le recomandă să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

"Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate", recomandă şi Ministerul Sănătăţii.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 161

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus