Românii au demonstrat de-a lungul istoriei că sunt incapabili să se subordoneze unui conducător. Acceptă greu un lider, iar de-a doua zi de când este ”uns”, deja I se sapă groapa. Monarhia a fost cea care a reușit cel mai bine până acum să călăuzească, dar să și unească într-un ideal acest popor. Sunt cuvintele fostului ministru de interne, Gavril Dejeu, într-o discuție cu subiectul ”Băsescu – Regele Mihai, care-i trădătorul”.
Sunt mulți, inclusiv printre cititorii noștri care spun că această discuție este inutilă în acest moment. Pe undeva este corect. Avem rate, facturi, regionalizări, primari, drumuri sparte, căpușe, spitale proaste, melci cu sau fără cochilie prin grădini, la ce naiba să ne mai intereseze un subiect de mult timp închis. Din punctul meu de vedere, este un subiect barem de-o zi pentru fiecare român. Merită pentru câteva ore într-un an să vorbim despre un eveniment care ne-a marcat destinul de români. Pentru că fiecare dintre noi avem nevoie de un reper, chiar dacă nu o recunoaștem tot timpul, de un cârlig de care să ne ținem, pentru a păstra la suprafață o frântură măcar din mândria de a fi român. Nu zic să ne mințim. Nu cred în Sfântul Ștefan cel Mare. Nici în gena de supraviețuitori a românilor. Nu cred în istorii umflate cu pompa, nici în naționalism fanatic.
Va trebui să-i explic însă odată fiului meu de ce trebuie să fie mândru că e român. Va trebui să fiu pregătit măcar pentru el, dacă eu nu mai cred în asta. Și atunci din când în când caut motive. Pentru mine, casa regală românească este o dovadă de altfel de lideri. Ai noștri prin adopție, au dovedit că simt românește mai bine decât mulți conaționali. Este un simbol. Așa cum sunt unii sportivi de elită. Însă mai mult decât aceștia, casa regală ar trebui, și este pentru mulți români un exemplu de conduită. De la maniere, eleganță, discurs și până la declarații și acțini publice.
Ar trebui să știm că nu putem arunca cu noroi chiar în orice. Ar trebui să fim educați în acest spirit. Nu putem fi chiar atât de josnici. Atât de murdari. Ar trebui să avem ceva sfânt pe lumea asta. E în regulă, avem un bădăran președinte. L-am ales. Dar nu el este modelul. Idealul. Nici fotbalistul agramat. Nici blonda siliconată. Trebuie să avem și noi un reper. Dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri. Poate mai putem salva ceva.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 384
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Chris
Acum 26 minute
Cici
Acum 28 minute
Cici
Acum 36 minute
Newman
Acum 44 minute
CoraBora