Joi,
29.09.2022
Cer Senin
Acum
10°C

Presedintele Basescu dadu de doua ori cu bata-n balta

Miercuri seara, preşedintele Băsescu s-a lansat în acuzaţii extrem de grave la adresa Regelui Mihai. La rândul lor, acuzaţiile au stârnit, cum era de aşteptat, un potop de comentarii. Pentru a nu ştiu câta oară mi-a fost căşunată stupefacţia unor comentarii departe de ţinuta cerută de subiect. Aşa de pildă joi seara la B1 Tv, post de televiziune care îndeobşte se distinge prin prestaţii valoroase, subiectul a fost tratat în două reprize derutante şi neconvingătoare. În prima s-a descifrat, cu oarecare dificultate părerea preopinenţilor, care pe ansamblu n-a atacat fondul, substanţa problemei, iar cea de a doua repriză a fost de-adreptul penibilă, nu că participanţii la discuţii n-ar fi fost comentatori de valoare, ci pentru că au atins performanţa de a se anihila reciproc. S-au înfierbântat într-atât încât tot shoul s-a transformat într-un vacarm absolut ininteligibil, scăpat de sub control de moderator, presărat cu remarci acide la persoană,  ce frizau bunul simţ. Păcat, pentru că subiectul merita un tratament de excepţie.

Aşa dar, a fost Regele Mihai un trădător, un complice la holocaust, un laş? Aceste acuzaţii i-au fost aduse de Băsescu de la înălţimea preşedinţiei României. Deşi a ţinut să precizeze că este părerea sa personală, domnia sa n-a apărut la postul de televiziune ca persoană particulară ci ca preşedinte, calitate care îl însoţeşte oriunde în manifestări publice.

A fost abdicarea un act de trădare?

Trădarea presupune un act volitiv, intenţionat, diversionist chiar de eludare a încrederii. Un proces psihologic complex care în materie penală se exprimă sub forma laturii subiective ale unei infracţiuni, constând în germenele intenţional, dezvoltarera şi conturarea finală a intenţiei, asociată cu voinţa de a trece la realizarea ei, cu stări afective specifice scopului urmărit. Regele reprezenta ţara. Să înţelegem deci că a plănuit actul de trădare a României pe mâna unei puteri străine şi că a aşteptat momentul potrivit, ba chiar favorabil, constând în vizita de „curtoazie” a lui Dej şi Groza, asezonaţi cu declaraţia de abdicare şi demonstrativ - pentru a-şi justifica abdicarea – cu ameninţarea cu revolverul exhibată de cei doi? Unul dintre participanţii la dezbaterea pomenită a spus totuşi, lapidar, lucrurilor pe nume: a fost obligat de situaţie. N-are rost să insistăm. Se cunosc paşii concreţi, reali şi duri intreprinşi sub şenilele tancurilor sovietice, începând chiar cu 23 august 1944, cu scopul vădit, sesizat de o ţară întreagă, de a transforma România într-o viitoare anexă a Uniunii Sovietice. Trebuiau aşezări noi, instituţii corespunzătoare. Monarhia era o piedică ce trebuia obligatoriu înlăturată când va veni momentul potrivit. Regele a încercat să se opună pe cât i-a fost în putinţă unei astfel de evoluţii. De maniera în care au evoluat lucrurile, la sfârşitul lui 1947 erau coapte condiţiile înlăturării monarhiei. Să-l acuzăm pe Rege că nu s-a sinucis sau că nu s-a lăsat ucis? Se ştia, cu deosebire de la înălţimea poziţiei sale, că jocurile sunt făcute, că România a fost hărăzită prin aranjamentele de la Yalta zonei sovietice de influenţă încât, un astfel de gest patriotic era inutil sub raportul oricărei eficienţe. Nu, abdicarea n-a fost un act de trădare în urma căruia Regele să jubileze, cum îndeobşte fac trădătorii reuşiţi ci un act de umilinţă, de profundă durere împărtăşită dimpreună cu întreaga suflare românească, sub imperiul unei forţe majore absolut irefragabile.

A fost Regele un complice la Holocaust? Întrebarea se pune cu referire la evenimentele de la Odesa, iar preşedintele Băsescu îl acuză că nu s-a opus. Întrebare: avea Regele puterea de a se opune? Sub protecţia şi scutul lui Hitler, Antonescu îşi arogase puterea de autoritar conducător de stat, poziţie din care la rândul său îi datora fidelitate. Cu deosebire după declanşarea ostilităţilor împotriva Uniunii Sovietice nu numai Polonia sau Cehoslovacia, practic anihilate dar şi restul, inclusiv noi, trebuia să jucăm cartea lui Hitler, fără posibilitate de alegere. Dacă în 1914 am avut şansa neutralităţii, acum nu se mai putea. Iar în aceste împrejurări, omul zilei nu era Regele, ci Antonescu. Regele era, este adevărat şef de stat dar, în condiţiile date, cu puteri limitate sau restrânse. O acuză este întemeiată atunci când există obligaţia dar şi POSIBILITATEA de a te conforma.

A fost Regele un laş? Este acuzat că a confirmat guvernul Groza, că nu i-a comutat pedeapsa lui Antonescu, că a validat elegerile din noiembrie 1946. În prima privinţă, nimic deosebit. Formarea guvernului de orientare şi prestaţie comunistă se înscria în trendul firesc, urmărit cu obstinaţie de ocupantul sovietic, în virtutea unui plan precis conceput, în faţa căruia nimeni nu crâcnea. Eventual dacă se putea miza pe o atenuare a impactului astfel cum în ultimă instanţă se amăgeau şi reprezentanţii partidelor politice. Încă se mai credea într-o intervenţie străină, dacă nu militară dar cel puţin politic-diplomatică, perspectivă în care Regele mai putea juca un rol. Constrângerea în menghine s-a menţinut, ba chiar s-a intensificat şi în circumstanţele alegerilor. Cât îl priveşte pe Antonescu, el era catalogat criminal de război nu numai de către ruşi ci şi de aliaţi. Până şi la Conferinţa de pace de la Paris din 1947 noi n-am fost acceptaţi cobeligeranţi ci agresori, situaţie de care era învinuit Antonescu ca un dictator de stat. În consecinţă nimeni nu-l putea salva.

Toate aceste probleme şi aspecte se cer minuţios cercetate, verificate şi judios apreciate atunci când este vorba să dai un verdict asupra lor. Debordarea abruptă şi intempestivă a preşedintelui Băsescu mi se pare imprudentă pe formă, insuficient elaborată pe fond, nedreaptă şi păgubitoare în substanţă. Nu numai pe relaţiile interne unde şi-a aplicat lui precum şi simpatizanţilor o proprie lovitură politică, dar deopotrivă pe planul relaţiilor internaţionale unde Regele Mihai se bucură de unanimă influenţă şi apreciere. Recenta ceremonie princiară de la Londra a făcut pe deplin dovada.

Preşedintele Băsescu putea să-şi aroge dreptul de a vorbi despre orice. Multă circumspecţie s-ar fi cuvenit când este vorba de trădare. El însuşi se află acum într-o situaţie dificilă pe problema reorganizării administrative unde se pun în cauză valori fundamentale faţă de care şi-a exprimat un crez principial, atunci când a spus, repetat, că autonomia administrativă va fi aceiaşi oriunde, la Tulcea ca şi la Botoşani, la Miercurea Ciuc ca şi la Tg. Jiu spre exemplu. Iată că acum, în această problemă de vădit interes naţional şi istoric, îşi trădează propriul crez atunci când această autonomie îmbracă altă haină, altă formă, în judeţele Harghita şi Covasna decât în restul României. Nici Regele precum nici marii oameni politici n-au trădat interesele fundamentale ale ţării. N-ar trebui să o facă nici domnia sa. Relaţiile româno-maghiare poartă amprenta istoric-milenară de subordonare, ba chiar tendinţa de anihilare a drepturilor românilor majoritari în propria lor glie, adunată cu multă trudă într-un tot unitar, unde acum, drepturile şi obligaţiile trebuie să fie aceleaşi pentru toţi, indiferent de etnie sau alte criterii, sub auspiciile respectate de către toată lumea a statului român. Nici interesul menţinerii cu orice preţ la guvernare precum nici alte interese oricare ar fi ele, nu justifică, nu permit punerea în cauză a acestor valori. Istoria, ca şi realitatea ne cer demnitate şi onoare.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus