Primăria oraşului Copşa Mică anunță că pune la dispoziţia oamenilor care au rămas fără case în urma alunecărilor de teren un adăpost de noapte în cadrul internatului Gr. Şc. „N. Teclu” Copşa Mică. În două săptămâni urmează să se amenjaze la etajul al II-lea a aceleiaşi clădiri numărul de camere necesare pentru cazarea acestor oameni pe o perioadă mai îndelungată(1-5 luni) răstimp în care se intenţionează, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean şi al Guvernului, reabilitarea unui bloc de locuinţe în cartierul 1 Decembrie(20 de apartamente) în care să fie mutate primele 20 de familii. Primăria a făcut un calcul din care reiese că ar fi nevoie de aproximativ două milioane de lei pentru construcția unor locuințe.
Duminică, la ora 15.10, prin dispeceratul 112, a fost semnalată o alunecare de teren pe strada Dealului. Reprezentanţii SVSU Copşa Mică, Poliţia Locală Copşa Mică, ISU Sibiu, Inspectoratul de Stat în Costrucţii s-au deplasat în zonă și au constatat că pe strada Dealului s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de 50 m şi o adâncime de circa 2 metri. În urma alunecării nu au existat victime, dar aproximativ opt case de locuit au fost puse în pericol iminent. ”Luni a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă care a dispus luarea în evidenţă a tuturor persoanelor şi caselor puse în pericol de alunecarea de teren(pe strada Dealului şi pe strada Plopilor – la baza dealului), a luat măsurile necesare pentru evacuarea completă a zonei şi acordarea de asistenţă locuitorilor din zonă. Primăria dispune de o suprafaţă de teren pentru construcţia de case într-o zonă pretabilă la construcţii pentru care va solicita ajutor financiar pentru construcţia de case noi, se are în vedere construcţia de case duplex, pentru încă 20 de familii. Pentru aceste reabilitări şi construcţii, la o primă aproximare este nevoie de cca 2.000.000 lei de care oraşul Copşa Mică nu dispune, astfel că vor fi făcute demersurile necesare pentru a obţine aceşti bani de la autorităţile judeţene şi centrale. Dacă acest plan reuşeşte, urmează mai apoi, ca în urma studiilor de specialitate care vor stabili ce trebuie făcut şi cât costă aceste lucrări, să fie consolidat dealul astfel încât să se protejeze casele de pe strada Plopilor(DJ 142G Copşa Mică-Valea Viilor)”, susțin reprezentanții Primăriei Copșa Mică.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Valea Viilor , Consiliului Județean , Copșa Mică , Poliţia Locală Copşa Mică , Primăriei Copșa Mică , Dacă Comitetul Local Pentru Si
Vizualizari: 358
Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Claudiu
Acum 56 minute
Alex
Acum 57 minute
Asdfasdf
Acum 59 minute
Statul esuat roman
Acum 1 oră
Not bad...