Festivalul Internaţional de Teatru din acest an a născut poate cea mai vie polemică (sau să îi spunem şi dezbatere) din blogosfera locală, privind blogosfera sibiană, privind on-line-ul sibian, privind ”a fi-ul sau a nu fi-ul” acestei bologosfere în general.
Ruxandra Predescu, blogger de Bucureşti şi responsabilă în cadrul FITS de comunicarea on-line a gradiosului festival sibian a fost cea care, involutar, a iscat această polemică prin faptul de a nu fi invitat la acreditare în primă fază bloggeri sibieni şi de a fi oferit un regim preferenţial în a doua fază bloggerilor extrasibieni care au participat la FITS.
Imediat unii blogeri au atacat, imediat alţii au dojenit, imediat alţii au apărat, imediat au apărut şi neaveniţii. Ciprian Drăghici (citadelasibiana.ro) a fost cel care s-a simţit jignit de atitudinea Ruxandrei Predescu, dialogul său ajungând destul de neelegant. Tudor Popa (cemerita.ro) a amintit că înainte de toate este bine să ne uităm întâi în propria ogradă sibiană pentru a şti ce trebuie apărat sau atacat. Oltea Zambori (nebuloasa.info), blogger din Timişoara dar cu origini sibiene, a apărat alegerea şi a criticat spiritul delăsător al spectatorului şi participantului sibian la FITS. Maria Marin (cartilemariei.blogspot.com), blogger şi nu prea, sibiancă şi nu prea, s-a băgat şi ea total aiurea în discuţie.
De fapt care este problema? De ce bloggerii din Sibiu nu au fost acreditaţi sau trataţi în mod egal cu cei veniţi din alte oraşe. Evident că răspunsul este undeva la mijloc, balansând mai mult spre cei care au făcut selecţia bloggerilor decât spre bloggerii sibieni. Atunci când nu ai o blogosferă, este cam greu să fi luat în seamă pentru un astfel de eveniment. Festivalul Internaţional de Teatru demult nu mai este un eveniment cultural închis al Sibiului, demult nu mai este o proprietate exclusivă a oraşului, a comunităţii şi a culturii noastre a sibienilor.
Greşeala pentru care poate fi dojenită responsabila comunicării on-line este poate că nu a fost mai introspectă, mai curioasă, mai activă în a atrage on-line-ul sibian. Poate selecţia bloggerilor – prieteni care şi-au făcut apariţia la FITS nu a fost cea mai elocventă şi propice pentru festival, unii au fost invitaţi, găzduiţi dar nu au scris nimic, alţii au scris dar îi citeşte doar familia, alţii s-au trezit a critica lipsa de respect a sibienilor pentru festival, lipsa de implicare a sibienilor şi au pus un semn de întrebare cu privire la locul FITS-ului în acest oraş, alţii, şi nu puţini, au scris, s-au implicat, au lăudat când era cazul şi sunt citiţi de mulţi români. Poate nişte bloggeri străini la anul nu ar strica.
Ca să îmi spun şi părerea legată de critica adresată sibienilor în directă legătură cu desfăşurarea Festivalului, nu pot decât să îmi amintesc analiza spectatorilor făcută chiar de Constantin Chiriac, organizatorul şi mentorul Festivalului, care număra în jur de 60.000 de spectatori pe zi la spectacolele, concertele, expoziţiile FITS din acest an. Nimeni nu cred că se poate îndoi de acurateţea analizei sale şi astfel ajungem la un total de 600.000 de spectatori în cele zece zile, dar să fim serioşi că nu cred că au fost mai mult de 100.000 de spectatori unici. Dintre aceştia în mod realist nu cred că au fost mai mult de 500 spectatori veniţi de pe meleaguri bucureştene, clujene, timişorene sau ieşene sau chiar din alte ţări (ca o curiozitate, asta spune şi evidenţa camerelor de hotel din acea săptămână – m-am interesat ca sa nu emit informaţii eronate), adică undeva la sub 1% din totalul spectatorilor, a celor care au gustat cultura oferită de participanţii festivalului. Asta înseamnă că peste jumătate dintre locuitorii Sibiului au participat cel puţin la un concert în Piaţa Mare. Dacă asta nu înseamnă participare şi implicare din partea sibienilor, aştept presupuse lecţii de la specialiştii sibieni, braşoveni, clujeni şi mai ales bucureşteni.
Nimeni nu are motiv a se lua de bloggerii din afara Sibiului. Bine că vin şi bine că scriu despre Sibiu. Problema principală, problema esenţială este la bloggerii sibieni. Vina situaţiei din acest an o poartă, cum am scris deja, persoanele care s-au ocupat de acreditare dar în primul şi primul rând comunitatea online locală. Haideţi să ne scoatem întâi bârna din ochi.
Legat de acreditarea bloggerilor sibieni cine s-a ocupat de acreditare a facut-o cu amatorism, şi total dezinteres. Cei care au reprezentat acreditaţi, ca bloggeri, Sibiul aproape toţi nu sunt cei reprezentativi pentru comunitatea locală, nici măcar cei citiţi. Bloggeri din Sibiu la Festival au fost mult mai mulţi doar că unii cu invitaţie, alţii, majoritatea, ca ziarişti, alţii ca şi ghizi sau alţii că pur şi simplu au vrut şi dacă vrei cam poţi. Asta arată că cei de la FITS responsabili de această treabă au chemat pe cine știau şi ei sau cine s-a zbătut.
De scris nu se scrie puţin în Sibiu, din contra se scrie mult pe bloguri despre teatru şi despre FITS. Asta dovedeşte că din păcate în acest moment nu putem vorbi de o comunitate on-line la Sibiu, de o blogosferă şi atunci este normal că venind din afara ei nu ai pe cine şi nu ai cum selecta câteva acreditări corecte şi concrete pentru Sibiu.
Că cei de la FITS habar nu au şi nici nu sunt interesaţi de ce este în bloggingul local, iar vina este a comunităţii locale. Pe lângă că suntem câţiva nici nu ne urmărim interesul, ne certăm şi, în concluzie, nu contăm. Suntem egoişti, ne interesează în primul rând micul bine personal, ce prieteni din alte orașe ne facem şi cum să îi ajutăm, ce bani câştigăm, ce lanterne şi alte oglinzi colorate mai primim să promovăm şi tot aşa.
Eu unul mi-am permis a atrage atenţia la un moment dat că ar fi bine să existe înțelegere pe evenimentele locale importante, că ar fi bine să ne sprijinim etc.... Nu s-a dorit din cauza egoismului amintit mai sus. Că apoi unii sau alţii s-au trezit a comenta şi zice ceva, cu regret spun ca nu este cazul şi mai bine ne-am abţine ruşinaţi.
Până când unul sau doi bloggeri nu se vor trezi a îi lua de mână pe toţi ceilalţi şi a fi un exemplu lipsit de egoism în comunitatea locală, nici gând de o blogosferă locală, până atunci, doar ne dorim şi visăm la acreditatea ca blogger în Sibiu şi în România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Emil