Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
14°C

Beneficiile pepenelui

Conţine peste 90% apă, este bogat în săruri minerale şi în licopen, de aceea specialiştii nutriţionişti ne recomandă să consumăm zilnic pepene, fie el roşu sau galben. Pepenele galben este cunoscut încă din perioada Renasterii. Calugarii îl cultivau pentru suveranii pontifi, de aici şi numele de cantalup, dat pepenelui galben de tip sferic, cu coaja de culoarea portocalei.

Numeroase popoare au creat despre pepenele galben diferite legende. Musulmanii spuneau că a crescut în Paradis, fiind fructul preferat al lui Allah, iar japonezii îl folosesc ca ofrandă sau cadou regesc. Pepenele galben abundă în vitamina A şi vitamina B3. În ceea ce priveşte vitamina B3, s-a constatat că poate micşora nivelul colesterolului din sânge. Pentru aceasta este suficientă consumarea unei felii de pepene galben, de două sau de trei ori pe săptămână. Despre cele 1,28 de grame de fibre dintr-o felie medie de pepene galben, nutriţioniştii sunt de părere că asigură necesarul zilnic pentru buna funcţionare a digestiei şi prevene cancerul de colon.

Pepenele roşu are aproximativ 30 de calorii la 100 g fruct şi conţine vitaminele A, B1, B6, C, beta-caroten, acid folic, tianina, citrulina, hidraţi de carbon, licopen şi săruri minerale (potasiu, calciu, fosfor, fier). Vitamina A din pepene este importantă pentru că ajută la menţinerea unei vederi sănătoase şi întăreşte sistemul imunitar. Vitamina B6 ajuta sistemul imunitar să producă anticorpi, contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos şi la formarea celulelor roşii din sânge. De asemenea, vitamina C ajută sistemul imunitar şi protejează organismul împotriva radicalilor liberi.

Consumul de pepene este cu precădere indicat persoanelor cu un grad mare de uzură a organismului, persoanelor în vârstă, dar şi celor cu o alimentaţie încărcată de toxine. Cucurbocitrinul, o substanţă prezentă în compoziţia pepenelui, stimulează dilatarea vaselor capilare şi ajută la normalizarea tensiunii arteriale. Se digeră extrem de uşor şi se absoarbe complet, oferind organismului o serie de nutrienţi foarte valoroşi.

Pepenele roşu reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de hidratare şi de vitaminizare a organismului pe timpul verii, şi datorită capacităţilor sale diuretice, este recomandat în dieta persoanelor cu pietre la rinichi. Pepenele face minuni şi pentru piele, o hidratează, o tonifică şi o păstrează proaspătă şi strălucitoare. Coaja de pepene este bogată în clorofilă, enzime, acizi organici cu rol în detoxifiere, şi are acţiune antibacteriană.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 184

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus