Curtii constitutionale si consiliului superior al magistraturii li s-ar cere o abordare pozitiva asupra dreptului de proprietate

Într-una din serile trecute o amplă controversă se lăsa cu semne de întrebare pe oglinda B1 TV: dacă instituţia confiscării extinse a averii, preconizată într-un  proiect de modificare a codului penal iniţiat de Guvern este nouă, sau ea este prevăzută şi de legea nr.115/1996, astfel cum susţinea cu fermitate dl. Şova, cadru universitar şi senator PSD. Se propunea chiar o dezbatere amplă pe problemă de un mănunchiu de jurişti calificaţi. Aşteptam cu înfrigurare confruntarea. N-a avut loc până acum şi nu ştiu dacă va avea loc. Cum problema este de o deosebită importanţă în procesul reformei precum şi ca interes juridic, mi-am propus un punct de vedere personal, cu atât mai vârtos cu cât într-o problemă adiacentă, anume cea privitoare la prezumţia de licitate a dobândirii proprietăţii, prevăzută de actuala constituţie şi care se propune spre revizuire, strâns legată de ideea confiscării extinse, s-a dezvoltat de asemenea o amplă controversă în care s-au implicat două instituţii juridice fundamentale ale ţării, Curtea Constituţională  şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit propunerii de modificare a codului penal, cel ce comite o infracţiune pedepsibilă cu peste 5 ani închisoare şi care are o legătură cauzală cu acumularea de avere, cel ce este dovedit că a avut, în anume interval de timp, un comportament infracţional care poate fi pus în relaţie cu acumularea de avere sau cel care aflându-se în faţa instanţei penale înfăţişează o diferenţă vădită între venituri şi avere,poate fi scos de sub incidenţa prezumţiei constituţionale de dobândire licită a averii şi ca atare obligat să dovedească provenienţa legală a dobândirii ei, în caz contrar şi în măsura nedovedirii putând fi confiscată. Este un adaos la confiscarea specială care se mărgineşte la confiscarea numai a bunului sau bunurilor obţinute prin infracţiune. În expunerea de motive ale proiectului de modificare, Ministerul Justiţiei argumentează în esenţă pe două idei şi anume, de o parte necesitatea de a ne alinia la o astfel de soluţie preconizată şi impusă statelor membre de Uniunea Europeană încă din anul 2005, de altă parte pe ideea că prezumţia constituţională a dobândirii licite a averii este una relativă iar cazurile  reglementate sunt de natură să o înfrângă, justificând obligativitatea dovezii dobândirii în sarcina cercetatului.

Se poate vedea, cum se spune cu ochiul liber, reglementarea aceasta depăşeşte cadrul îngust al prevederilor Legii nr.115/1996, atât în ceea ce priveşte sfera persoanelor la care se referă cât şi efectele care depăşesc limitele confiscării speciale. Nu mai puţin, ea este de natură să-i pună pe jar pe mulţi, chiar foarte mulţi dobânditori de averuri problematice în degringolada noastră postdecembristă, personaje care au o enormă putere, răsfirate prin cele mai reprezentative instituţii ale statului sau deţinând semnificative pârghii economice. De aici şi puternica opoziţie la implementarea ei ca cea a USD, care a elaborat propriul proiect în materie, dar ocolindu-i în mod deliberat pe corupţi, adevărara ogradă din care se hrănesc averile ilicite. Este de presupus că aceşti potentaţi sunt şi la originea inserării constituţionale a prezumţiei de licitate a dobândirii proprietăţii. Numai că în joc au intrat, cum arătam la început şi două instituţii fundamentale de drept, Curtea Constituţională şi Consiliul Superior al Magistraturii care le ţin isonul.

În esenţă cele două instituţii ridică proprietatea şi pe proprietar la ameţitoarea înălţime a infailibilităţii, statut ce ar corespunde unui stadiu de dezvoltare socială apropiat de perfecţiune. Acolo şi atunci probabil s-ar justifica inserarea unei atari prezumţii, punând proprietatea la adăpost de şicane răutăcioase. Dar unde suntem noi? Dacă Uniunea Europeană, a cărei principale state componente sunt pe o treaptă de evoluţie a civilizaţiei materiale şi spirituale nemăsurat superioară nouă, a găsit realist şi necesar să adopte măsuri de control al modului de dobândire a proprietăţii, inclusiv, la rigoare, obligând proprietarul să facă dovada modului ei de dobândire, ei bine zic, noi ne putem permite luxul infailibilităţii ei? Dreptul ca ştiinţă, instituţiile lui inclusiv maniera în care trebuiesc reglementate raporturile juridice de proprietate, e nevoie să ţină seama în chip realist de condiţiile dezvoltării sociale. La ce ne putem raporta noi? În ultimii douăzeci de ani proprietatea a fost sfârtecată, vlăguită, dezarticulată, în loc să se reîntoarcă la cei de la care a fost luată de statul totalitar comunist, s-a acumulat infiorător în mâna învărtiţilor tranziţiei, nu prin muncă, nu în mod cinstit, ci prin cele mai deşănţate mijloace de deturnare, de fraudare, de speculă şi hoţie. Odată ajunsă în această postură să o declarăm infailibilă?

L-am auzit pe mai tânărul preşedinte al CSM spunând că reglementarea propusă îl înjoseşte pe român bănuindu-l de hoţie. Nu stimate domn! Proprietatea este ocrotită, garantată şi apărată, de constituţie ca şi de legile ţării, proprietarul este şi trebuie să fie stimat, respectat. Dar proprietarul cinstit, proprietatea cinstită, nu cei care au dobândit-o pe nedrept, nu cei care şi-au bătut jos de semenii lor şi de ţară. Pe proprietarul cinstit nu-l afectează cu nimic cererea de a dovedi cum a dobândit-o, pentru el nu este o înjosire. Dimpotrivă, prin acest control poate avea sentimentul reconfortant că toţi sunt în rând cu el. Baiu-i în altă parte, ştim noi unde.

La rândul său, Curtea Constituţională a opinat împotriva eliminării prezumţiei de licitate a dobândirii averii, invocând argumente ideatice, ridicând dreptul de proprietate la rangul de drept fundamental infailiabil. Un exerciţiu desprins de realitatea palpabilă a momentului. Da, acolo trebuie să tindem când vom avea conştiinţa că sunt îndeplinite condiţiile sociale şi morale a unui drept de proprietate curat, sănătos. Până la acel stadiu trebuie să dăm curs măsurilor de curăţire, de însănătoşire a lui. Iar cele două importante instituţii, una îndrumătoare şi alta de drept aplicativ, ar trebui să fie în fruntea efortului naţional de purificare a aerului pe care îl respirăm, să se implice în dificila misiune de ridicare a societăţii româneşti pornind de la realitatea pe care pe trăim acum, pentru a putea atinge stadiul evoluat în care consacrarea constituţională a prezumţiei de dobândire legală a proprietăţii să-şi primească deplina justificare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi