Săptămâna trecută, Turnul Sfatului a publicat datele unui sondaj de opinie din care reieșea și gradul de simpatie de care se bucură actualii parlamentari din Sibiu. Din datele culese de sondaj a reieșit că 43,62% dintre cei chestionați nu au știut numele niciunui parlamentar. Alte aproape 20% au preferat să răspundă că nu apreciază niciun parlamentar de Sibiu. Dintre cei care au primit referințe pozitive, pe primul loc este Ioan Cindrea (10,64%), urmat de Raluca Turcan (7,98%). Al treilea ”parlamentar” ca grad de simpatie printre sibieni este... Klaus Johannis, primarul Sibiului, acesta fiind indicat drept cel mai apreciat parlamentar de 6,91% dintre respondenți. Sub acest procent se situează Minerva Boitan (patru procente) și Viorel Arcaș(puțin peste două procente). Ariton și Cornel Știrbețau sub două procente, iar Mircea Silvestru Lup, Gheorghe Roman și Mircea Cazan nu reușesc să sară de un procent.
Sondajul a fost comandat de Turnul Sfatului societății standard8 și a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ de 191 de persoane, din întreg județul Sibiu. Sondajul a fost efectuat telefonic în zilele de 7 și 8 iulie.
Dintre cei care l-au desemnat pe Ioan Cindrea ca fiind cel mai apreciat parlamentar, 60% trăiesc în mediul rural. Susținătorii lui Cindrea sunt de părere în proporție de 55% că nu ar trebui desființate județele actuale și au reușit în proporții destul de mari să-i numească pe președintele Consiliului Județean (45%), pe prefectul Sibiului (15%) și pe Ministrul Economiei (40%).
Dintre sibienii care și-au declarat susținerea pentru deputatul PD-L, Raluca Turcan 53,3% trăiesc în mediul urban. În plus, față de cei care l-au numit pe Cindrea drept cel mai apreciat parlamentar, susținătorii Ralucăi Turcan cunosc mai bine situația din Consiliul Județean (53,3% au știut să-l nominalizeze pe Martin Bottesch, drept președinte al CJ Sibiu) prefectură (26,67% au știut să0l numească pe Horațiu Răcuciu drept prefect al județului) și de la Ministerul Economiei (60% au știut că Ion Ariton este ministrul Economiei). Totuși, 53,33% din susținătorii Ralucăi Turca nu vor reorganizare administrativ-teritorială a României.
Dintre sibienii care au răspuns ”niciunul” la întrebarea ”ce parlamentar de Sibiu apreciați cel mai mult”, 62% trăiesc în mediul urban și 64,8% nu doresc desființarea actualelor județe. Dintre aceștia, 10% au aflat de Horațu Răcuciu, 35% știu că Ion Ariton este ministrul Economiei și 35% știu că Martin Bottesch este președintele Consiliului Județean.
Făcând o diferențiere între femeile și bărbații care au participat la sondaj, aflăm că bărbații se împotrivesc mai tare reorganizării administrativ-teritoriale (59,7%, față de 54,9% - la femei). În plus, femeile cunosc mult mai bine cine este președintele Consiliului Județean ( 18,92% - femei, față de 2,6% - bărbați)
Cum răspuns bărbații:
Numiți parlamentarul de Sibiu pe care îl apreciați cel mai mult.
Niciunul 15,58
Nu știu 42,86
Klaus Johannis 10,39
Mircea Silvestru Lup 0,00
Minerva Boitan 1,30
Ion Ariton 2,60
Raluca Turcan 7,79
Cornel Știrbeț 1,30
Ioan Cindrea 11,69
Viorel Arcaș 5,19
Gheorghe Roman 1,30
Mircea Cazan 0,00
Cum răspund femeile:
Numiți parlamentarul de Sibiu pe care îl apreciați cel mai mult.
Niciunul 22,52
Nu știu 44,14
Klaus Johannis 4,50
Mircea Silvestru Lup 0,90
Minerva Boitan 6,31
Ion Ariton 0,90
Raluca Turcan 8,11
Cornel Știrbeț 0,90
Ioan Cindrea 9,91
Viorel Arcaș 0,90
Gheorghe Roman 0,00
Mircea Cazan 0,90
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Viorel Arcaș , Ministrul Economiei , Ioan Cindrea , Mircea Cazan , Cornel Știrbeț , Consiliului Județean , Ion Ariton , Raluca Turcan , Ministerul Economiei , Mircea Silvestru Lup , Turnul Sfatului , Gheorghe Roman , Klaus Johannis , horatiu racuciu , Consiliul Județean , Horaţu Răcuciu , Martin Bottesch , Minerva Boitan , Ralucăi Turcan , Cornel Știrbețau
Vizualizari: 371
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dragan Cristina
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John