Marţi,
11.02.2025
Cer Senin
Acum
-1°C

Chirie de 200 de lei pe luna, neplatita de ani de zile

Dacă legea ar fi făcută de spărgătorii de locuințe, atunci probabil am avea poliția scoasă în afara legii, iar sistemele de protecție ale imobilelor ar fi și ele strict interzise. Cum partidele politice sunt cele care dictează mersul social, avem pentru ele o serie de facilități de care omul de rând habar nu are. Și pentru că acestea sunt considerante prea mici, politicienii, de regulă, încearcă să le evite și pe acestea.

Un exemplu concret: sediile de partid. Prin lege, cum altfel, fiecare partid primește pentru organizațile teritoriale câte un sediu de la primărie. Și unul pentru organizația județeană, altul pentru organizația de tineret și așa mai departe. În plus, parlamentarii pot cere și ei sedii în care să-și desfășoare activitatea din teritoriu. Cum legea e făcută de ei, s-au stabilit și nivelul chiriilor: în general, cât plătesc asistații social. Chiriile sediilor de partid sunt plătite la nivelul locuințelor sociale. Așa se face că cea mai mare chirie plătite de un partid în municipiul Sibiu este de 239 de lei. Atât plătește organizația de tineret a PSD pentru sediul de pe strada Avram Iancu. Culmea este că deși chiriile sunt infime, s-au adunat în unele cazuri datorii ce depășesc 5.000 de lei, numai pe chirii. Cu alte cuvinte, nu s-au plătit chiriile lunare cu anii. 
 
Urbana este instituția care are în evidență sediile organizațiilor politice. În evidența societății Consiliului Local sunt 16 imobile alocate pentru aceste organizații. Unul este liber deocamdată. ”În prezent, municipalitatea încasează chirii pentru 15 spații în care își au sediul partide politice sau în care funcționează birouri de parlamentari. Chiriile variază, în funcție de mărimea spațiului, între 84,05 lei si 239, 06 lei pe lună. Restanțe la plata chiriei se înregistreaza doar în cazul a 3 dintre aceste spații: spațiul ocupat de Partidul Conservator (3.138,79 lei restanță + 2.360,93 lei penalități), cel în care functioneaza Partidul Ecologist Român (2.196,55 lei restanță + 1.724,02 penalități) și cel în care este chiriaș UNPR (care nu a mai achitat chiria de 161,24 lei/lună din luna februarie a acestui an)”, susține Biroul de Presă al Primăriei Sibiu.
 
PC Sibiu are primite de la primărue două sedii. Unul este ocupat de organizația de tineret în Piața Mică nr. 24 și altul ocupat de organizația județeană și de cea municipal Sibiu, pe strada Turnului. În total, restanța și penalitățile în urma neplății chiriei se ridică la peste 5.400 lei.  ”Probleme cu banii sunt în toată țara, nu numai la noi. Când am preluat conducerea organizației am preluat și această datorie. Înainte era chiar mai mare, de vreo 7-8 mii de lei. AM plătit 3 mii de lei și mai avem. Ne-am propus ca până la sfârșitul anului să ajungem la zero. Plătim acum chiria lunar, cât este și ceva în plus pentru a mai acoperi din datorii”, a explicat situația președintele PC Sibiu, Gheorghe Tuluc. 
 
În aceeași situație se află și Partidul Ecologist. Cu o datorie de aproape 3.000 de lei, ecologiștii se pot scuza că și-au schimbat conducerea, iar cei noi plătesc ”găurile” celor vechi.
Un caz aparte este și la UNPR. Partidul înființat relativ recent nu a apucat în acest an să-și achite decât o singură chirie. Iar valoarea nu este mare deloc: 161,24 lei. Până acum ar avea de achitat încă șapte chirii.
 
În mod normal, pe piața liberă o astfel de chirie nu ar coborî sub 200 de euro pe lună. În plus, în cazul în care chiriașul ar uita să plătească vreo trei rate ar fi evacuat de urgență. Și dat și în judecată. La stat este mai greu. Nu se știe niciodată când partidul plin de datorii, aflat acum în opoziție va fi din nou la putere. ”Este o procedură dificilă. De regulă, preferăm să ajungem la o înțelegere privind plata eșalonată a restanțelor. Nu s-a ajuns până acum niciodată ca un partid să fie evacuat din sediu”, suțin reprezentanții primăriei. 
Există însă și un exemplu pozitiv, demn de toată lauda. Partida Romilor își plătește în avans chiria de 211 lei pentru sediul organizației din Târgul Vinului. 
Sedii cumpărate. La prețuri de nimic
 
Partidele politice au posibilitatea din anul 2003 să-și cumpere de la autoritățile locale sediile unde funcționează la prețuri de nimic. În Sibiu de această lege a beneficiat deja… PSD Sibiu. Social-democrații au cumpărat sediul de lângă Primăria Sibiu încă din 2004. Potrivit Legii 90/2003 privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, sediile pot fi achiziționate de chiriași la valoarea lor de inventar. 
 
Situația sediilor de partid administrate de Urbana
 
1 P.N.L. Org. Jud., str. Fabricii 2, chirie: 176,46 lei, achitat inclusiv 07.2011
2 P.N.L., str. A. Iancu 12, chirie: 135,11 lei, achitat inclusiv 05.2011
3 P.N.L., str. N. Bălcescu 31, chirie: 126,06 lei, achitat inclusiv 05.2011
4 Partidul Conservator, str. Turnului 22; chirie: 220,49 lei, chirie restantă 3.138,79 lei + 2360,93 lei penalități.
5 Partidul Conservator, P-ţa Mică 24, chirie: 156,08 lei, achitat inclusiv 07.2011
6 Partidul Ecologist Român, Bvd. Victoriei 14, chirie: 131,16 lei, chirie restantă 2.196,55 lei + 1724,02 penalități.
7 P.S.D., Bvd. Victoriei 14 , chirie: 147,57 lei, achitat inclusiv 07.2011
8 P.R.M., Bvd. Victoriei 14, chirie: 84,05 lei, achitat inclusiv 07.2011
9 P.R.M., Arhivelor 2 cotă ½, chirie: 156,10 lei, achitat inclusiv 07.2011
10 P.D.L. Org. Jud., str. N. Bălcescu 34 cotă ½, chirie: 141,04 lei, achitat inclusiv 07.2011
11 P.S.D. Org. Tineret , str. A. Iancu 10 , chirie: 239,06 lei, achitat inclusiv 06.2011
12 Birou Parlamentar Raluca Turcan, str.  Fabricii 2, chirie: 180,69 lei, achitat inclusiv 06.2011
13 Birou Senatorial Ion Ariton, Str. N. Bălcescu 39 , chirie: 153,56 lei, achitat inclusiv 07.2011.
14 Partida Romilor, Tg. Vinului 8, chirie: 211,66 lei, achitat parţial şi 08.2011
15 UNPR, str. Faurului 18, chirie: 161,24 lei, achitat inclusiv 01.2011.
16 Fără chiriaşi - La dispoziţia Primăriei, str. Arhivelor 2, cotă ½ cu P.R.M.
 
Topul chiriașilor rău-platnici:
 
PC Sibiu: nu a plătit chiria de 14 luni
PER Sibiu nu a plătit chiria de 16 luni
UNPR Sibiu nu a plătit chiria de 7 luni

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus