Sâmbătă,
18.09.2021
Parțial Noros
Acum
19°C

Ovidiu Popartan: "Suntem printre primii in Europa de Est"

La cea de-a treia ediție a convenției internaționale de tatuaje, Transilvania Tattoo Expo, unii dintre cei mai buni artiști din întreaga lume au ales să vină la Sibiu. Nume celebre ale acestei arte au venit în România și au plecat mai mulțumiți decât de la Londra sau Milano. Cercul Militar a fost plin ochi timp de trei zile, timp în care s-au făcut sute de tatuaje, care mai de care mai deosebite.

 
Reporter: Tocmai ce s-a încheiat cea de-a treia ediție a Transilvania Tattoo Expo. Cum a ieșit anul acesta și ce a fost diferit față de anii trecuți?
Ovidiu Popârțan: Dacă anul trecut eram foarte mândri și bucuroși că am ajuns pe lista internațională, în presa internațională de specialitate, printre cele mai valoroase convenții din Europa, anul acesta suntem și mai mândri, prin prisma artiștilor participanți. Un asemenea line-up de artiști tatuatori nu s-a mai întâlnit până acum în Europa de Est, în afara convenției de la Moscova. Interesul mare al artiștilor pentru Transilvania Tattoo Expo ne-a transformat într-unul dintre cele mai bine cotate evenimente de gen din Europa. E suficient să amintim că la Sibiu au venit Robert Hernandez, Victor Portugal sau Benjamin Moss ca să ne dăm seama de dimensiunea convenției de la Sibiu. 
 
Rep.: Ce ne poți spune despre partea artistică a convenției? A crescut calitatea tatuajelor făcute la TTE?
O. P.: Cu siguranță, la această ediție s-au făcut cele mai reușite tatuaje de până acum. Cu cât artiștii sunt mai bine cotați, cu atât lucrările sunt mai interesante, mai deosebite. Concursurile au fost foarte greu de jurizat pentru că toate lucrările înscrise în concursuri au fost excelente. Și financiar, artiștii au fost foarte mulțumiți de cât au câștigat ca să nu mai vorbim de cei care au acum pe piele un tatuaj unicat, realizat de unii dintre cei mai buni din lume. În ultima  vreme s-au schimbat mult și gusturile publicului. Tatuajele au devenit mai mari ca dimensiuni, temele s-au schimbat, se tatuează tot mai multe portrete, mai multe lucrări realiste. De asemenea, și tehnica și modul de realizare au evoluat enorm în ultimii ani. Dacă mai de mult vroiai să îți faci un dragon, arăta ca o carte de colorat de clasa I. Acum ai impresia că flacăra dragonului pur și simplu te arde. Sunt lucrări ce pot arăta foarte realist, care redau detalii cu multă acuratețe, aproape de calitatea fotografică. 
 
Rep.: Cum vezi lumea tatuatorilor din România comparativ cu cea din Europa sau cea din America?
O.P.: Artiști tatuatori în România sunt foarte, foarte puțini. Mult mai puțini decât mă așteptam. Nu vreau să mă laud, dar sunt singurul artist din România care are peste 20 de premii la convenții internaționale. Dacă până acum câțiva ani exista câte un salon de tatuaje în fiecare oraș mai mare, acum sunt zeci. Multe cabinete de înfrumusețare și-au extins oferta și propun clienților tatuaje. Iar pe lângă aceste cabinete sunt foarte mulți tatuatori care lucrează în ilegalitate, sau acasă. Ceea ce nu e ok deloc. Pentru a crea tatuaje în adevăratul sens al cuvântului e nevoie de condiții. Uite, pot să îți dau ca exemplu prezența artiștilor români la convenția de anul acesta. Am păstrat prețurile cât de mici s-a putut tocmai pentru artiștii români, ca toți să își permită să participe. Chiar și așa, am avut mai multe cereri de la artiștii străini decât de la cei români. Din 53 de artiști doar 15 au fost români. 
 
Rep.: Tatuajele nu sunt tocmai ieftine, au existat oferte speciale la convenție?
O. P.: Peste granițe, cel mai ieftin tatuaj costă cel puțin 100 de euro. La Transilvania Tattoo Expo cele mai ieftine au pornit de la 100 de lei. Ba chiar mai ieftin, dacă ne gândim la oferta făcută de artiști pentru susținerea asociației Animal Life. Tatuajele cu modele animale s-au făcut chiar și cu 50 de lei. 
 
Rep.: Cum crezi că se poate crește această comunitate a tatuatorilor din România?
O. P.: În primul rând, prin mai multă încredere în noi. Apoi, prin popularizarea artei noastre pentru că în ultimii ani tatuajele au devenit incredibile ca realizare artistică. La convenția de anul trecut am scos un anuar, primul număr al revistei TattooAge, un proiect foarte drag nouă și pe care intenționăm să îl dezvoltăm tocmai pentru a crește comunitatea artiștilor din țară. Iar participarea la convențiile internaționale este, de asemenea, extrem de importantă. Pentru tatuatorii români e foarte important să fie prezenți la evenimente la care participă artiști de talie internațională, cum au fost cei prezenți la această a treia ediție, tocmai pentru că la asemenea convenții se creează oportunitatea de a fi remarcat.

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus