Asociația Animal Life Sibiu anunță o nouă campanie de sterilizări gratuite pentru aproximativ 333 de câini și pisici de rasă comună, în limita fondurilor disponibile. Campania va avea loc în perioada iulie – decembrie 2025 și este posibilă datorită fondurilor strânse de alergătorii și susținătorii proiectului „Sterilizări gratuite câini și pisici din județul Sibiu”, în cadrul Maratonului International Sibiu 2025.
„Pornim o nouă campanie de sterilizări gratuite. Grijă, responsabilitate și iubire pentru animalele noastre!
În perioada iulie – decembrie 2025, desfășurăm o campanie de sterilizări gratuite pentru aproximativ 333 de câini și pisici de rasă comună, în limita fondurilor disponibile. Sterilizările vor avea loc în cabinetele veterinare partenere din municipiul Sibiu, pe bază de programare prealabilă, realizată prin mail [email protected] sau prin mesaj privat trimis pe pagina de Facebook Animal Life Sibiu”, transmite asociația.
Campania se adresează locuitorilor din județul Sibiu care dețin animale de rasă comună, fără venituri sau cu venituri reduse.
„Această inițiativă este posibilă datorită fondurilor strânse de alergătorii și susținătorii proiectului „Sterilizări gratuite câini și pisici din județul Sibiu”, în cadrul Maratonul International Sibiu 2025, prin intermediul Fundația Comunitară Sibiu. Le mulțumim din suflet!”, au mai transmis aceștia.
Condiții pentru sterilizare:
- Vârsta minimă: 6 luni;
- Vârsta maximă: 8 ani;
- Animalul trebuie să fie clinic sănătos și să nu fie supraponderal;
- Animalele programate pentru sterilizare nu trebuie hrănite cu 12 ore înainte de operație și nu trebuie să consume apă în dimineața intervenției.
Gratuitatea se aplică exclusiv pentru intervenția de sterilizare. Nu sunt acoperite costurile pentru analize medicale, consultații de specialitate, tratamente, alte servicii veterinare sau cazare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1318
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Cisnădian din Cartierul Arhitecților
Acum 8 ore
Bitt Dannman
Acum 8 ore
Bitt Dannman
Acum 8 ore
Bitt Dannman
Acum 8 ore
Eu