Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

Pensionarii, din Sopron in Medias

Viceprimarul Mediaşului, Floarea Taropa, s-a întâlnit zilele trecute cu o delegaţie de pensionari din oraşul Şopron, Ungaria.

Membrii delegaţiei se află într-o vizită turistică în România, iar în urma relaţiilor strânse dintre cele două oraşe înfrăţite, aceştia şi-au exprimat dorinţa de a ne vizita şi de a se întâlni cu oficialităţile noastre. Astfel, viceprimarul Mediaşului i-a întâmpinat pe oaspeţii maghiari, le-a vorbit despre municipiul nostru, despre relaţiile dintre Şopron şi Mediaş, şi le-a făcut chiar şi nişte recomandări cu privire la cele mai importante obiective turistice din municipiul nostru.

Printre altele, invitaţii maghiari au aflat faptul că, municipalitatea se implică în dezvoltarea relaţiilor culturale între etniile care convieţuiesc în Mediaş şi sprijină intens toate acţiunile interculturale. De asemenea, membrii delegaţiei maghiare şi-au exprimat dorinţa de a intensifica relaţiile de colaborare între cele două municipalităţi pe mai multe planuri.

"Oaspeţii noştri au venit cu gânduri bune, inclusiv cu nişte propuneri pe care în viitor ne dorim să le realizăm. Astfel, s-a adus în discuţie o eventuală colaborare între Poliţia din Şopron si Poliţia din Mediaş, şi o relaţie de colaborare între Camerele de Comerţ dintre cele două municipii." a declarat vieprimarul Floarea Taropa.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 336

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus