Filarmonica de Stat din Sibiu va găzdui, în septembrie, cinci concerte programate în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu", iar organizatorii au anunţat, marţi, punerea în vânzare a biletelor pentru acestea, la preţul de 20 de lei, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Filarmonica de Stat din Sibiu, cinci evenimente vor avea loc, în perioada 4-24 septembrie, la Sala Thalia din municipiu, "sub egida celui mai popular eveniment muzical din România" - Festival Internaţional "George Enescu".
"În cadrul evenimentelor programate la Sibiu, iubitorii muzicii vor putea urmări patru concerte simfonice şi un concert cameral. Invitaţii seriei de concerte de la Sibiu sunt Venice Baroque Orchestra, Adrian Brendel şi Tim Horton, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Amsterdam Baroque Orchestra şi Jerusalem Chamber Music Festival'", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, biletele pentru toate evenimentele de la Sibiu au fost puse în vânzare online, prin intermediul site-ului eventim.ro, şi în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo şi Librăria Humanitas.
Preţul unui bilet este de 20 de lei şi se acordă reducere de 50 la sută pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Potrivit reprezentanţilor Filarmonicii Sibiu, Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu" a fost organizat la iniţiativa dirijorului George Georgescu, în onoarea prietenului său apropiat, cunoscutul compozitor, violonist, pianist şi dirijor George Enescu.
Cea de-a XX-a ediţie a festivalului va avea loc în perioada 1 - 25 septembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Sala Thalia ,
Librăria Humanitas ,
Stat Sibiu ,
Festivalului Internaţional ,
Concursul Internaţional ,
Filarmonicii Sibiu ,
George Enescu ,
Festival Internațional ,
George Georgescu ,
Orchestra Filarmonicii ,
Adrian Brendel ,
Amsterdam Baroque Orchestra ,
Tim Horton ,
Venice Baroque Orchestra
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ban Cher
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Ovidiu
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)