Sâmbătă,
08.02.2025
Cer Senin
Acum
-5°C

Ce-a facut Ariton?

Cert este că nu a avut, sau mai are în continuare, un mandat la fel de lamentabil ca al lui Decebal Traian Remeș. Ce-i drept, Ariton nu și-a făcut înscă ieșirea ca să o apreciem cum se cuvine. Remeș a ieșit cu cârnați i pălincă de Maramureș, Ariton, după pățania cu Petrom nu cred că e chiar atât de naiv. Nu se poate spune nici că a fost briliant ca ... Aici am o problemă. Îmi trebuie un ministru cu un mandat excelent. Repede. Dau ”search”. Anton Anton. Ministru ale Educației pe vremea lui Tăriceanu. Luminița Plăcintă, ministru al Sportului pe vremea guvernului lui Boc I . Sau Georgiu Gingăraș, tot la tineret și sport, dar pe vremea lui Năstase.
Ion Ariton intră în istorie, alături de Plăcintă, Gingăraș ori Remeș, drept unul din miniștrii României de după 1989. Încă îi mai caut și pe cei buni și drepți, ca să nu pară să intenționat l-am băgat în grupul celor trei.
Încep să cred tot mai tare că Ariton și-a ratat complet mandatul la Ministerul Economiei. I-a ratat pe chinezi, a ratat să vândă fărâma de acțiuni Petrom și să dea peste nas celor care au dat pe mizilic majoritatea companiei, s-a împiedicat în demersul de a ”dota” companiile de stat cu management privat. A ratat cam tot ce și-a propus. Nu mai vorbesc de bazaconiile electorale, de genul Sibiul are nevoie de un ministru pentru că merită.
Sibiul, sau mai bine zis PDL Sibiu, avea nevoie de un ministru pentru un spor electoral în 2012. De fapt, cam ăsta era târgul politic: acordăm unor lideri locali posturi în administrația centrală, pentru a spori la nivel local imaginea partidului. Doar că n-a știut ce să facă la București și nu a avut ce transmite în teritoriu. Cum s-a împotmolit la minister, tot așa s-a împotmolit și în teritoriu. A scos din mizeria locală doar patru-cinci oameni, în frunte cu Trihenea. Cum Boc a sacrificat Ministerul Economiei pentru o organizație PDL puternică, tot așa a sacrificat Ariton o companie profitabilă pentru un veșnic candidat de sacrificiu, în persoana lui Constantin Trihenea.
Poate salva pe final tot ce-a ratat până acum: să propună management privat la Ministerul Economiei. Cum ar suna? Iar Boc să-l copieze  doua zi, lăsând executivul pe mâna unor specialiști, care să conducă pe principiul eficienței, nu pe cel al cumetriei politice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus