Duminică,
05.05.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Desecretizati aranjamentul Rosia Montana!

Într-atât a încins spiritele problema aurului românesc încât, la nivelul interesului naţional, se cer elucidate absolut toate aspectele care permit elaborarea unei judecăţi echilibrate şi pertinente în chestiune. Aceasta tocmai pentru că, în cazul dat, se confruntă păreri, poziţii, diametral opuse, toate reclamându-şi statutul bunului simţ, toate reclamându-şi îndreptăţirea. În chip paradoxal, opinia publică este provocată să-şi exprime părerea asupra lor în condiţiile în care elemente esenţiale ale aranjamentului îi sunt necunoscute.

Clauzele de confidenţialitate în contracte, cu apăsare pe cele economice, îşi au rostul şi rânduielile lor. În principiu, interesele, după natura lor, restrânse la o persoană sau la un grup, justifică confidenţialitatea; vizând în general asigurarea succesului, ea poate stimula concurenţa. Esenţa instituţiei, în aspectele sale pur juridice, consistă în circumscrierea cunoaşterii elementelor de substanţă ale înţelegerii perfectate numai la părţile contractante, excluzând terţii.

Cine este deci titularul dreptului contractual în speţă? Evident, statul român. Aurul este proprietatea lui. Concret, mai limpede, poporul român. În numele lui se încheie orice tranzacţie privind bunurile publice. Pertractorii, negociatorii, semnatarii actelor, sunt delegaţi ai voinţei naţionale pe care trebuie să o respecte cu sfinţenie. Într-o a doua ordine de idei, când este vorba de negocieri asupra unui bun public, opiniei publice nu i se poate opune cu succes confidenţialitatea, afară doar dacă este vorba de secrete de stat. Iată de ce, după natura sa, aranjamentul Roşia Montana nu trebuie ţinut secret opiniei publice.

Partenerii n-ar fi îndreptăţiţi să protesteze. Ştiau că tranzacţionează cu un subiect contractual de drept public. În ce-i priveşte, pot invoca confidenţialitatea pentru întinderea şi natura drepturilor şi obligaţiilor lor contractuale, respectiv pentru partea din conţinutul contractului care-i priveşte. Dimpotrivă, întinderea şi natura drepturilor şi obligaţiilor ce revin părţii române, trebuiesc aduse la cunoştinţa publică a poporului, ca titular al conţinutului raportului juridic. Aşa dar, ca să putem judeca, să putem aprecia cine are dreptate în vâltoarea controversei, revine o obligaţie elementară părţii contractante române să aducă la cunoştinţa opiniei publice două elemente de bază: care este valoarea economică globală a proiectului şi cât revine din aceasta părţii române.

Odată aceste elemente cunoscute, se poate păşi mai departe, luând în seamă şi spre comparaţie problemele de mediu, cele privind patrimoniul cultural-arheologic precum şi cel privind prezervarea bazinului turistic. L-am auzit pe preşedintele Băsescu pronunţându-se ritos, categoric în favoarea variantei economice. Cu siguranţă domnia sa ştie mai multe decât noi. Le-o fi pus pe cântar. Am subliniat repetat în rubrica acestui comentariu că la modul general, în cazuri asemănătoare, obţine câştig de cauză economicul, când, cu deosebire, are o mare greutate. Numai că, el nu trebuie apreciat simplist, raportat la câştigul imediat ci şi la potenţiale pierderi. Aşa spre exemplu, la imense cheltuieli pe seama protecţiei pânzelor freatice în ipoteza deloc improbabilă a străpungerii în timp a straturilor protectoare de către reziduurile cianurice. Este un domeniu în care nu se pot da asigurări categorice. Rezultatele studiilor pe problema securizării mediului trebuiesc făcute publice. Problema este de o importanţă covârşitoare. Sau, în ce măsură compensează contractul veniturile posibil a fi obţinute din valorificarea potenţialului turistic şi cultural, afirmativ serios  afectate de proiect.

Probabil cea mai de luat în calcul, pe varianta economică, este raţionalitatea partajării veniturilor. Preşedintele Academiei făcea un raţionament simplu, de mult bun simţ. Fondul dreptului, bunul în cauză este al nostru. Din valoarea lui trebuiesc deduse cheltuielile de organizare şi exploatare precum şi un profit REZONABIL pe seama investitorului străin. Restul revine statului român. Această din urmă câtime spunea prestigiosul personaj, nu poate coborî în niciun caz sub jumătate. Ce-o fi prevăzând aranjamentul nostru în această problemă? Încă de la Videanu încoace, trecând prin Boc şi Băsescu, i-am auzit spunând că contractul, sub acest raport, ar trebui renegociat. S-ar putea să fim şocaţi dacă-i aflăm conţinutul. Avem precedente. Vezi spre exemplu „afacerea” Petrom. După estimările avansate de preşedinte, raportându-ne la masa aurului şi argintului, nouă ne-ar reveni cam o pătrime, restul de trei pătrimi revenind străinilor. Niciun român cu scaun la cap n-ar accepta un astfel de aranjament. Iată de ce trebuie să ştim. Instituţiile implicate în studierea cazului trebuiesc lăsate să-şi facă imparţial şi public datoria. Apariţia intempestivă a preşedintelui în problemă este inoportună, neavenită, menită a pune presiune unilaterală pe factorii de decizie. Întrebarea stă pe buzele tuturor: acum nu mai este nevoie de nicio renegociere? Impresia este că se zoreşte finalizarea preparativelor pe înţelegerile deja perfectate.

De asemenea, oamenii nu trebuiesc amăgiţi, dincolo de o viziune realistă, în privinţa locurilor de muncă. Lor se cuvine să li se spună adevărul pe şleau. Acelaşi prestigios academician estima că masiv, este nevoie de braţe de muncă în procesul de organizare a şantierului- circa doi-trei ani- după care numărul lor va scădea dramatic, dată fiind tehnologia avansată de lucru, cu implicarea mâinii calificate, mai puţin pălmaşii locali.

Conclusiv deci, n-ar trebui să ne sperie varianta exploatării economice a rezervelor aurifere. Turbulenţele economice internaţionale reverberând inclusiv în economia noastră, ar justifica acum, efortul de exploatare în asociere cu investitorii străini, dar cu o condiţie esenţială: participarea la profit să fie rezonabilă, echitabilă, echilibrată. Nevoile nu ne zoresc în aşa măsură încât să ne prăduim  în chip iresponsabil bogăţia auriferă. Decidenţii se încarcă cu o grea răspundere. Pentru cântărirea ei, opinia publică trebuie să cunoască, în elementele sale esenţiale, aranjamentul pe tema Roşia Montana.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus