Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

O victorie de-o zi. Ordonanta prin care pensionarii platesc CAS, intoarsa de Boc

Coaliţia va menţine contribuţia la fondul de sănătate pentru pensii care depăşesc 740 lei, respinsă de comisia de muncă a Cemerei Deputaţilor, a declarat premierul Emil Boc. Ordonanţa de urgenţă care introduce această contribuţie urmează să fie retrimisă la comisie de către plenul Camerei. "Sunt convins că există resurse la nivelul coaliţiei ca problema să fie rezolvată în plen, prin retrimiterea (ordonanţei de urgenţă-n.r.) la comisie şi menţinerea sub control a cheltuielilor. România nu îşi poate permite niciun fel de exces, de abatere de la drumul pe care a pornit. Oricât de neplăcut ar fi, acesta este realitatea", a spus Boc.
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, cu nouă voturi "pentru" şi opt voturi "împotrivă", Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede introducerea obligativităţii contribuţiei de 5,5% la fondul de sănătate pentru persoanele cu pensii cuprinse între 740 şi 1.000 de lei.“Motivul principal pentru care am respins această Ordonanţă este legat de obligarea la contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate a pensionarilor cu pensii sub 1.000 de lei. Mi se pare aberant să le mai iei 5,5% pensionarilor cu venituri peste 740 de lei”, a declarat deputatul Ioan Cindrea, în urma votului din comisie.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus