Procurorii DIICOT Galaţi au surprins în flagrant un grup ce făcea contrabandă de ţigări, susţinut chiar de un agent al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
La data de 20 septembrie 2011, Ilie Daniel, Bute Sergiu Dan şi Oală Iulian au fost depistaţi în flagrant delict, în timp ce transportau cantitatea de 864.300 ţigarete (43.215 pachete), mărcile „Plugaru”, „Winston”, „Doina”, „Pall Mall” şi „MT”. Ţigările proveneau din Republica Moldova şi erau introduse în România prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Negoiţă Petrică, în calitate de lider al grupării, avea rolul de a coordona şi facilita transportul ţigărilor peste zona de frontieră, informând membrii grupării cu privire la traseele şi programul patrulelor poliţiei de frontieră şi echipajelor de termoviziune, informaţii deţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu. Cei trei contrabandişti, împreună cu agentul vamal sunt în present arestaţi pentru o perioadă de 29 de zile, timp în care continuă cercetările
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Bute Sergiu Dan , Frontieră Galaţi , Republica Moldova , Negoiţă Petrică , Ilie Daniel , Oală Iulian , Pall Mall
Vizualizari: 335


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Adi
Acum 6 ore
X
Acum 7 ore
Toto
Acum 7 ore
Un sibian
Acum 8 ore
Ina