Vineri,
02.12.2022
Parțial Noros
Acum
2°C

Arhitectii sibieni propun concurs pentru centrul de conferinte din zona Teatrului

Centrul de conferințe din zona Teatrului ar urma să găzduiască mai multe săli de conferință, spații expoziționale, dar, în același timp, și sălile de spectacol ale Teatrului Radu Stanca. Vehiculată din ce în ce mai des în ultima perioadă, construirea acestui centru începe să prindă contur. Primul pas, propus de filiala sibiană a Ordinului Arhitecților din România, împreună cu Fundația Heritas, un concurs de arhitectură care să decidă cea mai potrivită și mai atractivă formă a noii clădiri ce va domina intrarea în centrul istoric al orașului. „Concursul de arhitectură se adresează acelor investitori publici și privaţi care doresc să obţină soluţii arhitecturale creative şi de calitate pentru proiectele lor. Centrul istoric al Sibiului reprezintă o zonă de dezvoltare urbană bine definită, astfel încât toate intervenţiile viitoare trebuie să țină cont de ea”, spune Gabriel Roșca, președintele filialei Sibiu-Vâlcea a OAR.

Primele discuții legate de această nouă idee vor avea loc în cadrul Zilelor Arhitecturii, eveniment ce va avea loc la Sibiu săptămâna viitoare, inițiat de OAR filiala Sibiu-Vâlcea și Fundația Heritas, în cadrul unui proiect finanțat parțial prin Timbrul de Arhitectură și susținut de Ambient ca sponsor principal. Zilele Arhitecturii vor găzdui un simpozion dedicat temei „concursuri de arhitectură”, simpozion în cadrul căruia se va pune în discuție oportunitatea unui concurs pentru acest nou centru de conferințe. „În ultimul timp s-a reluat tot mai frecvent discuţia despre amplasarea unei construcţii pe terenul fostei Fabrici de bere şi pe cel al Cazărmii 90. În actualul Plan Urbanistic General al Sibiului, în vigoare din aprilie 2011 este prevăzută  construirea unui Centru de Congrese, Conferințe și Spectacole. Având în vedere  aceste intenții, precum şi posibilitatea organizării unui concurs de arhitectură, simpozionul are menirea de a continua dezbaterile de specialitate dintre arhitecţi, autorităţi şi părţile interesate”, mai spune Gabriel Roșca. Simpozionul va fi susținut de conferențiari internaționali, reprezentanți ai administrației locale precum și arhitecți cu experiență în organizarea și implementarea unor asemenea concursuri. „Ideea acestui proiect a pornit din dorința de a promova arhitectura potrivită pentru un oraș ca Sibiul. Ne imaginăm o clădire cu totul și cu totul specială, care să devină un obiectiv turistic de sine stătător, cum sunt Centrul de Conferințe din Lucerna sau Casa de Cultură din Porto, de exemplu. Întregul areal aflat la sud-vestul centrului istoric joacă și va juca în continuare un rol cheie în evoluția orașului”, spune Michael Engel, directorul Fundației Heritas. Simpozionul „Concursuri de arhitectură pentru centre sau cartiere istorice – abordare contemporană a provocărilor de actualitate“ va avea loc miercuri, 5 octombrie, între orele 10 și 16, la Centrul Cultural Habitus din Piața Mică.

Tot în cadrul Zilelor Arhitecturii, sibienii vor putea vizita mai multe expoziții tematice, una dintre ele dedicată concursurilor de arhitectură din Bavaria - Germania, acolo urmând să fie expuse lucrări rezultate din concursuri de arhitectură desfășurate între anii 2006 și 2009. O altă expoziție, intitulată „Orașul nevăzut: Proiecte ale concursurilor de arhitectură desfăşurate la Sibiu între anii 1880-1930”, va scoate la lumină planurile de înfrumusețare pe care Sibiul le gândea acum mai bine de un secol. Expoziția cuprinde planuri arhitecturale realizate între anii 1880 și 1930.  Ambele expoziții vor fi vernisate în Atriumul Primăriei Municipiului Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

3 comentarii

a

Acum 11 ani

si eu credeam ca totusi se va construi ce era denigrat in www.manifestsibiu.home.ro :d
Raspunde

callas

Acum 11 ani

nu se indoieste nimeni de intentiile bune ale arhitectilor, dar si iadul e pavat cu ele. Insasi poza din articol cu KKL Luzern denota o anumita intentie care in Sibiu ar putea fi total nepotrivita. Iar referinta la Porto ( cladirea Vodafone sau muzeul lui Siza?) este valabila pentru orasul port in care albul se reflecta in apa, zona e fara probleme climatice majore, pe areale largi, etc. adica alta Marie cu alta palarie. Dat fiind situatia urbanistica dificila si cea juridica inca necoapta : diferenta de nivel si strada dintre cazarma 90 si teatru, problema proprietatilor inca nerezolvate ( cel putin 4-5 proprietari involvati), se darama teatrul sau nu? se implica primaria cu sustinere si fonduri, se poate obtine ceva de la UE? este prematur pentru un concurs de investori, care oricum nu poate aduce o solutie urbanistica si arhitectonica de calitate, fiind exclusiv pe criterii de rentabilitate si economicitate. Experienta CJ ar trebui sa dea de gandit. Un concurs international cu tema bine pregatita, dar unul de IDEI nu de investori, ar fi benefic si f.f.interesant, ar atrage cu siguranta capete luminate ale arhitecturii moderne, dat fiind locul deosebit. Oricum un astfel de obiectiv nu se poate realiza decat in 10-12 ani si in etape. Va urez succes!
Raspunde

sibianca

Acum 11 ani

teatrul vechi nu se v a demola(vechiul cinema apollo) ci v a fi inclus in noul ansamblu. cladirea din poza arata ok dar nu s ar potrivi in sb. as merge pe o cladire gen metropolitan opera NY sau teatrul national buc. oricum ceva impozant cu arcade(sibiul are traditie cu arcadele...)si multa sticla(pereti de sticla, multa lumina)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus