Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, alocarea unui milion de lei Ministerului Culturii pentru susţinerea organizării şi prezentării la Bruxelles, cu ocazia Consiliului European de Toamnă, precum şi la Bochum, în Germania, a spectacolului ''Faust'' al Teatrului Naţional ''Radu Stanca'' din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, a anunţat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
"La Bruxelles, spectacolul va fi inclus în seria de acţiuni culturale care se vor desfăşura cu prilejul Consiliului European de Toamnă, eveniment la care au fost invitaţi să participe şefi ai statelor membre, membri ai Parlamentului European şi Comisiei Europene", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
În total, în perioada 14 octombrie - 3 noiembrie a.c., vor fi organizate 8 reprezentanţii ale spectacolului la Bruxelles şi Bochum.
Spectacolul ''Faust'' este cel mai mare proiect realizat de Teatrul Naţional ''Radu Stanca'' în cadrul programului Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007, primind şi mai multe premii naţionale şi internaţionale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Comisiei Europene , Palatul Victoria , Radu Stanca , Teatrul Naţional , Parlamentului European , Ioana Muntean , Silviu Purcărete , Consiliului European , Teatrului Național , Ministerului Culturii , Capitala Culturală Europeană , reuniunea de la Bruxelles
Vizualizari: 350


Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Ron
Acum 56 minute
Ciordache
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
Livia
Acum 2 ore
Din avion