Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

"Faust" va avea patru reprezentatii la Bruxelles

 Spectacolul "Faust" al Teatrului Naţional "Radu Stanca" (TNRS) din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, va avea patru reprezentaţii, în perioada 12-15 octombrie, în cadrul stagiunii 2011-2012 a Teatrului Naţional Bruxelles, preţul unui bilet fiind cuprins între 25 şi 35 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii TNRS, producţia "Faust", în regia lui Silviu Purcărete, va fi prezentată în Belgia, în cadrul stagiunii 2011-2012 a Teatrului Naţional din Bruxelles, transmite corespondentul Mediafax.
Spectacolul va avea reprezentaţii la Hala Tour & Taxis din Bruxelles, în 12, 13, 14 şi 15 octombrie, începând cu ora 20.00.
Biletele la spectacol au fost puse în vânzare la agenţia Teatrului Naţional Bruxelles şi online pe sherpa.be, la preţuri cuprinse între 25 şi 35 de euro.
"«Faust» e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral, «Faust» îşi invită publicul la o experienţă individuală puternică despre cunoaştere, credinţă, durere şi iubire. Spectacolul lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, spectacolul lui Purcărete a fost recompensat cu mai multe distincţii: premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal şi premiul pentru cea mai bună scenografie - Gala Premiilor UNITER 2008, dar şi Premiul de Excelenţă - Gala Premiilor UNITER 2010.
Spectacolul a participat la Festivalul "Goethe" de la Frankfurt în 2008 şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburg 2009, în selecţia oficială.
"La baza acestui «Faust» modern stă improvizaţia, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial", se mai arată în comunicat.
Potrivit comunicatului, producţia se remarcă prin decor, costume, muzică, proiecţii video.
Turneul de la Bruxelles se află sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi se realizează cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Institutului Cultural Român şi al Wallonie Bruxelles International.
"Acest moment reprezintă în mod cert o şansă unică pentru întărirea relaţiilor culturale şi diplomatice dintre România şi partenerii săi din UE, precum şi o oportunitate pentru trezirea interesului operatorilor culturali, economici şi turistici pentru România", a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu, citat în comunicat.
Spectacolul este realizat de Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu şi finanţat de Ministerul Culturii şi Cultelor, de Consiliul Local Sibiu pentru programul Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007 şi de Comisia Europeană, prin Programul "Culture 2000".
 
foto Mihaela Marin

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus