După ce locuitorii Sibiului au arătat că pot fi gazdele europene ale culturii, în această toamnă, orașul se pregăteşte să-i primească pe ambasadorii dansului mondial reprezentați de trupă creată de Michael Flatley.
La scurt timp de la anunțarea show-ului „Lord Of The Dance”, sibienii au cumpărat bilete într-un număr impresionant, iar organizatorii evenimentului au anunțat că biletele pentru spectacolul „Lord Of The Dance”, din categoria 5, cea de 50 de lei, s-au epuizat.
Spectacolul denumit „o minune a lumii moderne” aduce în față publicului peste 30 de dansatori îmbraăcaţi în costume spectaculoase. Povestea are la bază folclorul irlandez și este exprimată prin limbajul universal al dânsului, care se împletește cu muzica, luminile și efectele pirotehnice. Pe întreg parcursul spectacolului publicul este ghidat de un spiriduș care face legătura dintre scenele și dansurile spectacolului. Dansatorul principal care întruchipează forța binelui, luptă pe parcursul întregului show cu „Don Dorcha” Lordul Întunecat, personaj ce întruchipează forțele malefice ale răului. Povestea transpusă prin dans și muzică, pe parcursul a două ore de spectacol, are toate ingredientele unui show care nu trebuie ratat.
Turneul „Lord Of The Dance” va avea loc în perioadă 5-10 Noiembrie și va trece prin București, Iași, Brașov, Sibiu și Târgu Mureș.
Biletele se pot achiziționa din magazinele Flanco din Carrefour, Diverta Dacia Traiana, Diverta Minerva și online pe BILETOO.ro, BLT.ro, bilete.ro sau myticket.ro. Prețul biletelor variază de la 500 lei- categoria Golden, până la 300 lei categoria VIP, 250 lei categoria 1, 200 lei categoria 2, 150 lei categoria 3 şi 100 lei categoria 4.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Târgu Mureș , Diverta Dacia Traiana , Lord Of The Dance , Diverta Minerva , Don Dorcha , Lordul Întunecat , Michael Flatley
Vizualizari: 286
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Aci Duțu
Acum 7 ore
John S
Acum 7 ore
Emil
Acum 9 ore
Nustiu
Acum 9 ore
Leonard