Şoferul vinovat de producerea accidentului care a avut loc duminică, pe DN 1, în zona localităţii sibiene Veştem,şi în urma căruia patru persoane au murit va fi cercetat pentru ucidere din culpă, acesta fiind în continuare internat în spital, transmite corespondentul Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş, a declarat, luni, corespondentului Mediafax că şoferul în vârstă de 39 de ani care a provocat accidentul de duminică după-amiază, în care patru persoane au murit, va fi cercetat de poliţişti şi de procurori.
"Şoferul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, carosabilul umed şi condiţii de ploaie, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns parţial pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune lateral-stânga cu un TIR condus regulamentar. În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat pe sensul iniţial de mers, unde a acroşat un autoturism condus regulamentar. În urma accidentului a rezultat decesul a patru pasageri din maşină şi vătămarea corporală gravă a şoferului vinovat. Acesta va fi cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămarea sa corporală gravă", a spus Balteş.
Potrivit acesteia, două dintre victimele din maşină, un bărbat de 70 de ani şi o femeie de 63 de ani, erau din Gura Răului, judeţul Sibiu, fiind socrii şoferului vinovat de producerea accidentului.
De asemenea, în accident au mai murit doi bărbaţi, de 33 şi 34 de ani, care erau din judeţul Vâlcea, iar şoferul îi luase la ocazie.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, şoferul care a ajuns la spital în urma accidentului cu mai multe fracturi şi traumatisme este în continuare internat la Secţia de Ortopedie, dar nu va necesita intervenţie chirurgicală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
X-ulescu
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
Kokos