Sâmbătă,
09.11.2024
Cer Senin
Acum
-0°C

Bulgarii se lauda: Avem cele mai sigure granite din Europa

Bulgaria este o ţară stabilă şi cea mai sigură graniţă a Europei şi a zonei Schengen, a declarat marţi seara premierul bulgar, Boiko Borisov, în timpul unei ceremonii la sediul Parlamentului European din Bruxelles.
"Din mai, Bulgaria practic păzeşte graniţa Schengen pentru că noi am îndeplinit toate criteriile. Avem elicoptere Cougar şi Panther, şi cele mai bune nave de comunicare cu uscatul. Păzim graniţa cu cele mai bune echipamente şi tehnologii din lume", a declarat Borisov, adăugând că este optimist că persoanele din Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European vor lua decizia corectă privind aderarea Bulgariei la Schengen, relatează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.
Premierul a declarat, de asemenea, că reprezentanţii Partidului Popular European se vor deplasa în Bulgaria joi pentru a afla la faţa locului cum se descurcă ţara cu disciplina fiscală şi controlul graniţelor. În discursul său de deschidere a ceremoniei, Borisov a afirmat că preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a fost unul dintre prietenii săi personali. La rândul său, Buzek s-a declarat "100 la sută" optimist că România şi Bulgaria vor adera la Schengen în câteva luni, într-un interviu acordat postului de radio public din Bulgaria.
Parlamentul European urmează să dezbată miercuri un proiect de rezoluţie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen care cere Consiliului European "să nu acorde prioritate populismului naţional", votul fiind programat pentru joi.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus