Un copil de doar trei ani a fost la un pas de moarte după ce a fost agresat de concubinul mamei sale. Cazul a intrat atât în atenţia Parchetului Mediaş cât şi a Protecţiei Copilului din Sibiu.
Ieri, un medic din cadrul Secţiei pediatrie al Spitalului Municipal Mediaş a sesizat Poliţia Mediaş cu privire la faptul că un copil a fost internat de urgenţă, prezentând urme grave de violenţă pe corp. În urma cercetărilor efectuate de poliţie, s-a descoperit că micuţul a fost bătut crunt de concubinul mamei sale. Agresiunea s-a produs în jurul orelor 14.00, în localitatea Ighişu Nou. Autorul, în vârstă de 41 de ani, a fost scos din sărite în momentul când micuţul a făcut pe el şi singura soluţie găsită de agresor a fost să-l rupă în bătaie. Micuţul a fost trântit de pământ şi lovit de mai multe ori la cap, motiv pentru care a fost dus de urgenţă la Spitalul din Târgul Mureş cu elicopterul, după ce a fost văzut de medicii din Mediaş. Băieţelul a rămas internată la Mureş şi este sub tratament.
Din primele informaţii oficiale, pentru copil, nu a fot prima oară când suferea de un astfel de tratament din partea concubinului mamei sale. Cazul de la Ighisul Nou a intrat astfel şi în atenţia Direcţiei de Protecţie a Copilului Sibiu care va face o anchetă socială în paralel cu cea a Poliţiei Mediaş. Dosarul autorului va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Mediaş.
Tag-uri: Poliției Mediaș , Târgul Mureş , Protecţiei Copilului , Poliția Mediaș , Spitalului Municipal Mediaș , Protecția Copilului Sibiu , Tribunalul Mediaş , Ighișul Nou , Ighișu Nou , Parchetului Mediaş
Vizualizari: 227
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
John doe
Acum 12 ore
Costel Radu
Acum 13 ore
Cristian
Acum 13 ore
Gaviota Bobârnac
Acum 13 ore
Der Konig