Vineri,
13.12.2024
Innorat
Acum
2°C

Comisia de Disciplina a FRF: Bunea suspendat 2 etape! Miron si Tabarca, cate una

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a analizat eliminările jucătorilor Claudiu Bunea și Bogdan Miron, dar și pe cea a directorului tehnic Sandu Tăbârcă, din meciul devenit deja celebru, atât pe plan intern, cât și extern, Petrolul Ploiești - Voința Sibiu.

După ce au analizat probele video și după ce li s-au prezentat și comentariile făcute de Ion Crăciunescu pe marginea partidei de la Ploiești, membrii comisiei au luat următoarele decizii: Claudiu Bunea va fi suspendat două etape, în urma faultului asupra lui Oprița, din minutul 30, Bogdan Miron, o etapă, pentru eliminarea din minutul 50, când petroliștii au primit și penalty, iar Sandu Tăbârcă, care a pătruns în spațiul de joc în minutele de final, va fi suspendat tot o etapă. „Cei de la Ligă au spus că nu pot să țină cont de ceea ce a apărut în presă, în Gazeta Sporturilor, și la televizor. Mi-au spus că dacă nu vin cu ceva scris, negru pe alb, de la Ion Crăciunescu, nu au cum să își schimbe deciziile. Le-am spus, le-am arătat și articolele din presă, în care zice chiar șeful arbitrilor că eliminările sunt nejustificate, dar…”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, Marius Lungu, directorul executiv al Voinței Sibiu.

Mâine, reprezentantul Voinței va încerca să se întâlnească cu Ion Crăciunescu, șeful CCA, dar acesta spune că va fi un lucru dificil de realizat, deoarece fostul arbitru este „greu de găsit”!

„Mâine merg la Crăciunescu, să vedem dacă binevoiește să mă primească sau să vorbească cu noi. O să fie greu, dar trebuie să încercăm, chiar el a zis că eliminările sunt nejustificate. Oricum, domnul Crăciunescu este un om greu de găsit. O să vedem mâine!”, a adăugat Marius Lungu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus