Sâmbătă,
12.10.2024
Innorat
Acum
12°C

Baconschi la Sibiu: Un primar trebuie sa-si primeasca concetatenii

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi a declarat vineri la Sibiu că un primar, dacă vrea să fie reales, trebuie să-și primească concetățenii în audiență. Remarca ministrului a venit în cadrul unui seminar despre rolul Bisericii și al Statului în societate, care s-a încheiat cu o sesiune de întrebări venite de la participanți. Un sibian care s-a recomandat ”român, ardelean, bărbat, Eugen” s-a plâns că în cartierul Țiglari nu s-a reabilitat niciun trotuar de când primar al orașului este Klaus Johannis. În plus, sibianul a susținut că adresele trimise la primărie au rămas fără răspuns. ”Un primar trebuie să-și primească concetățenii dacă vrea să mai fie primar. Îmi pare rău că nu aveți un dialog eficient cu primarul, dar eu nu vă pot ajuta”, i-a răspuns ministrul de Externe.
Chiar dacă seminarul s-a dorit o dezbatere despre Legea privind parteneriatul dintre Stat și Biserică prin finanțarea de proiecte sociale, audiența a rămas cu impresia cu care a venit: preoții au cerut în continuare bani ministrului pentru finanțarea construcției de biserici, iar sibienii au avut de discutat probleme de administrație locală.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 252

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

nu!

Acum 12 ani

la imbecilii astia poate sa le reguleze si nevestele sasul, ca ei tot il voteaza!
Raspunde

unui regulat

Acum 12 ani

imbecil esti tu cu ma-ta, probabil ca un marinar betziv si chior a regulat-o pe nevasta-ta si ai ajuns sa ai anumite frustrari. dar nu dezarma, capul sus, chiar daca o sa ai un copil handicapat, te vei putea lauda ca e frate vitreg cu una bucata europarlamentara analfabeta.
Raspunde

nici nu dau

Acum 12 ani

frumos !!! la bacalaureat amandoi.punct si inca un punct.
Raspunde

pcr

Acum 12 ani

hai sa mai terminam cu constructia de biserici cu bani de la buget. asta e diferenta intre protestanti si ortodoxi, unii construiesc serios ceilalti plimba moaste
Raspunde

Gufy!

Acum 12 ani

Daca ,,Baconschi\'\', diplomat de cariera si baiat scolit a spus ca al nostru Klaus e cam arogant ce mai tot comentam!! Apare cate un analfabet de comentator, de obicei tuciuriu si cocalar care improasca cu trivialitati asortate cu seminte si bere si-i ia partea papagalului german , ragaitor de bere si carnati, ascuns dupa fusta nevestei! Un politician adevarat nu se ascunde dupa functie, iasa pe strada, vorbeste cu oamenii , face fata alesilor nu-i sfideaza arogant din masina si parcarea privata...! Nesimtire si proasta educatie de la un ...profesor!!
Raspunde

dinu

Acum 12 ani

Avem un primar ingamfat ,arogant si nesimtit ,dar sunt convins ca vor mai fi multi prosti sa-l voteze pe sas,dar sper din tot sufletul sa nu fie suficienti pentru a fi reales
Raspunde

SIB

Acum 12 ani

Este timpul sa se termine cu dicatura minoritatii asupra majoritatii, mai ales ca Johannis este un sas balcanizat, mai corupt cati 10 romani la un loc! Trecutul acestui individ este plin de pete: trafic de persoane, imobile dobandite pentru el si nevasta-sa in conditii dubioase si retrocedari nedrepte catre etnia sa. Nu mai vorbim de infatuarea sa: parcarea BMW-ului primit spaga in Piata Mare, neacordarea de audiente fraierilor care l-au votat si paza propriei case de catre politia comunitara pe banii sibienilor. Mare nesimtit acest sas ingamfat, care-i uraste pe romani. Jos cu el!
Raspunde

bulibasha@sib

Acum 12 ani

Ori esti platit sa scrii tampeniile astea ori esti....
Raspunde

un sibian

Acum 12 ani

va agitati degeaba...tot pe Johannis il votam...
Raspunde

alt babuin

Acum 12 ani

asa e, il votam si post-mortem, il impaiem si-l punem la primarie!
Raspunde

Krauss

Acum 12 ani

Sasul tace si face.... Soldoveanu si sudetu , vorba multă sărăcia omului!!!
Raspunde

mauss

Acum 12 ani

sasul tace ca porcu-n cucuruz, ca-i la furat!
Raspunde

diogene

Acum 12 ani

Johannis merita respect, nesimtitilor pd-listi !
Raspunde

hilarius penibilus

Acum 12 ani

Ba Diogene, fa-l ba sfant pe Johannis si inchina-te la el, boule!!
Raspunde

mephisto

Acum 12 ani

la viitoarele alegeri pt.primarie va sugerez sa-i votam pe cei de la EON-gaz,ca poate nu ne mai sapa zilnic strazile...
Raspunde

Ema

Acum 12 ani

A vorbit Baconski... ! Moment de reculegere pentru toti PDL-acii.... Acest impotent intelectual, caruia i se stimuleaza doar privind-o pe Udrea, s-a trezit intre 2 numere sa dea sfaturi lui Johannis... Tupeisti si nesimtiti ! Jos PDL-isti si Hau ab PDL-acii !! Sa se duca dracului, sa nu mai strice aerul curat de Sibiu si peisajul carpatin !
Raspunde

Ema

Acum 12 ani

.....iar aceasta Turcan R., ar putea sa aiba bunul simt sa ne scuteasca ! O prezenta atat de antipatica, rar mi-a fost dat sa vad !
Raspunde

Odin

Acum 12 ani

Ca al nost sas nu e usa de biserica - e logic, altfel il haleau hienele \"din domeniu\". Dar sa vina pedelacu ala sa ii ofere sfaturi gratuite atunci cand o sa aiba si el o relizare cat de cat, care chiar si exacerbata ca importanta sa ii permita sa vb de la egal la egal. Nu de alta dar nu poti da sfaturi unuia care e mai \"performant\" (ca e la moda) decat tine.
Raspunde

Odin

Acum 12 ani

Iar pentru cei care asteapta politicianul pur si inocent care sa fie imaculat dtpv le sugerez sa bea o bere si sa isi revina. Specia aceea inca nu sa inventat. Daca gasesti pe unu care face pentru oameni>fura atunci e foarte bine. Deocamdata nu poti spera la mai mult.
Raspunde

rebeca

Acum 12 ani

criticile la adresa primarului nostru sunt nefondate.penrtu progres trebuie sa se ia in calcul, in principal, rezultatele bune. A realizat foarte mult si cu ajutorul nostru va face foarte mult. consider ca in cea mai mare parte criticeile sunr de la cei care nu au facut nimic in viata, au primit casa de la stst, si-au dat copii la scoala si dupa ora 15 stau la bar.
Raspunde

itzic

Acum 12 ani

asa rebeca, apara-l pe iohANUS, ca-i jidov de-al tau!
Raspunde

rebeca

Acum 12 ani

io n-am luat casa de la stat, mi-o dat ioha pentru ca i-am prestat diverse chestii, io nu mi-am dat copii la scoala pentru ca fac sex oral si n-am ramas gravida, si dupa ora 15 nu stau la bar. nu stau ci o iau la miue si in gaoasza, program non-stop.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus