Miercuri,
10.09.2025
Cer Senin
Acum
22°C

Ce poti face cu 730.000 de euro? O excurisie in spatiu, spre exemplu

Un om de afaceri din Singapore, soţia lui şi cei doi copii ai lor au plătit 1 milion de dolari pentru a deveni prima familie din Asia care va participa la un zbor în spaţiu organizat de grupul Virgin Galactic, au anunţat luni reprezentanţii acestei companii.

Stephen Attenborough, directorul comercial al companiei Virgin Galactic, a declarat că un client din Singapore nu a cumpărat un singur bilet, ci patru, pentru întreaga familie.

Clientul a trimis un cec în valoare de 1 milion de dolari (729.000 de euro) şi a cerut să rămână anonim, întrucât "nu i-a dat încă soţiei sale această veste", a spus Stephen Attenborough, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Singapore.

"Aceasta este prima familie asiatică ai cărei membri vor deveni astronauţi împreună", a adăugat Attenborough.

Familia asiatică a rezervat în totalitate naveta SpaceShipTwo, care poate să primească patru pasageri şi doi piloţi, a precizat directorul comercial al companiei.

"Ei vor zbura în decursul primului an" de lansări în spaţiu efectuate de Virgin Galactic şi "vor face astfel parte din prima mie de persoane care vor ajunge în spaţiu (ca turişti - n.r.)", a adăugat el.

Compania Virgin Galactic, deţinută de miliardarul britanic Richard Branson, vinde rezervări pentru zboruri în spaţiu încă din anul 2005, pentru suma minimă de 200.000 de dolari pentru un pasager, deşi nu există deocamdată un calendar al lansărilor, iar data primului zbor nu a fost încă stabilită.

Compania britanică doreşte să trimită primii turişti în spaţiu în 2012-2013, de pe aeroportul spaţial Spaceport America din New Mexico.

Richard Branson a inaugurat acest aeroport la jumătatea lunii octombrie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus