De Ziua Europeană de Informare despre Antibiotice (ZEIA) în timp ce Direcţia Publică de Sănătate Sibiu organizează o acţiune de informare despre rezistenţa la antibiotice, medicii de familie nu pot renunţa la două minute din timpul lor pentru a vorbi despre acest subiect, cel puţin aşa susţin asistenţii.
Medicii de familie nu au timp să vorbească despre abuzul de antibiotoice
Dintre cele şapte cabinete alese la întâmplare, la unul nu a raspuns nimeni la telefon, la cabinetul dr. Matran Simona asistenta a spus că nu este nici un medic în cabinet, iar la cabinetul dr. Jipan Ioana asistenta nici nu a considerat că merită să deranjeze medicul care „este prea ocupat pentru aşa ceva”. Aceleaşi răspunsuri sau „mai bine reveniţi după ora patru sau mâine” am primit şi la alte patru cabinete.
Potrivit DSP Sibiu, sibienii ar trebui să fie informaţi despre importanţa cooperării cu medicii de familie, pentru folosirea unor tratamente alternative faţă de cele cu antibiotice, oricând este cazul precum şi despre refuzul auto-medicatiei, care pot avea efecte salutare pentru sănătatea proprie precum şi pentru aceea a comunităţilor.
DSP Sibiu şi studenţii la Medicină informează şi testează gratuit sibienii cu ocazia ZEIA
Tema ZEIA din acest an este: „Antibioticele - antimicrobiene puternice, dar vulnerabile”, iar scopul îl reprezintă încurajarea prescrierii raţionale a antibioticelor, astfel încât acestea să rămână un instrument sigur şi eficient şi în viitor.
Între microbii rezistenţi la antibiotice se numără azi bacterii precum: Escherichia coli, Myobacterium tuberculosis (cauza TBC), Neisseria gonorrhoeae (cauza gonoreii), Staphylococcus aureus şi Streptococcus pneumoniae – dacă este vorba de comunităţi, sau Enterococcus faecium şi Enterococcus faecalis - dacă este vorba de spitale. Un procent ridicat al infecţiilor nozocomiale (infecţii dobandite de pacient în cursul spitalizării pentru o altă afecţiune) sunt cauzate de bacterii rezistente la antibiotice.
n judeţul Sibiu infecţiile nozocomiale s-au cifrat în 2010 la peste 500 (raportate la un număr de 95.200 internări în spitalele judeţului). Acest număr trebuie apreciat, de asemenea, şi faţă de o scară naţională care, în 2008, înregistra un minim de infecţii nozocomiale în jurul a câteva zeci şi un maxim în jurul lui 1500.
Acţiunea organizată DSP Sibiu, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti Hipocrates va avea loc în perioada 17-18 noiembrie, între orele 10:00 - 14:00, în Complexul Comercial Şelimbăr. Studenţii vor amenaja standuri promoţionale tematice unde sibieniilor li se vor oferi informaţii şi vor fi consiliaţi în privinţa ricurilor la care se expun, prin consumul abuziv de antibiotice. În cadrul acţiunii se vor face determinări gratuite ale concentraţiei de monoxid de carbon din aerul expirat, glicemiei, tensiunii arteriale, greutăţii şi indicelui de masă corporală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sănătate Sibiu , De Ziua Europeană , Direcţia Publică , Jipan Ioana , Matran Simona , Complexul Comercial Şelimbăr
Vizualizari: 439
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Cornel Sibianul
Acum 9 ore
Ada
Acum 9 ore
Ioan Rotar
Acum 10 ore
Rotar
Acum 11 ore
EVREU