Vineri,
11.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Sandu Tabirca: Un 0-0 bun de analizat de catre antrenori. Ne-am anihilat reciproc

După meciul dintre Voința Sibiu și Universitatea Cluj, directorul tehnic al sibienilor, Sandu Tăbîrcă, a spus că echipa sa a jucat la victorie, dar că aspectele tehnico-tactice expuse în teren de cele două echipe au dus la o anihilare reciprocă.

Voința a obținut un punct din partida de astăzi, iar tehnicianul se gândește deja la următoarea partidă a sibienilor, cu Dacia Mioveni. „Cred că a fost un 0-0 bun de analizat de către antrenori. Am fost mai mulți antrenori care ne cunoaștem foarte bine și am știut unde sunt punctele forte și punctele slabe ale echipei, și ne-am anihilat. În rest, încercăm să vedem partea pozitivă a problemei. Sibiul a reușit după 16 ani să promoveze în Liga I, dorim ca această bucurie să o împărțim cu oamenii din Sibiu. De multe ori fotbalul a fost pe plan secundar, din păcate, dar cred că noi ne-am făcut munca până la sfârșit. S-a văzut că nu suntem cu nimic mai prejos decât alte echipe. Normal că ne-am fi dorit să câștigăm, dar din echipele cu care am jucat pe teren propriu, Universitatea Cluj mi s-a părut cea mai disciplinată tactic. Fiecare joc îl jucăm la victorie, nu există să le spunem jucătorilor să joace la egal, să ia un punct. Mergem la Mioveni să câștigăm. Esențial este ce putem în ziua X și cât de puternic este și adversarul în ziua respectivă”, a declarat Sandu Tăbîrcă.

Terenul nu e o scuză

Atât clujenii de la CFR, cât și cei de la „U” – ultimii adversari ai Voinței – s-au plâns de terenul stadionului „Municipal” din Sibiu. Tăbîrcă spune că, și în condiții mai puțin prielnice fotbalului, valoarea jucătorilor ar trebui să își spună cuvântul. „Trebuie să acceptăm, acestea sunt condițiile pe care le avem. Și noi ne-am plâns de atâtea ori că nu avem teren de antrenamet. Asta este situația noastră, cu asta trebuie să trăim. Dacă toți ne plângem… pe de altă parte, valoarea jucătorilor, diferența contractuală ar trebui să spună mai mult despre potențialul lor tehnico-tactic, și să se adapteze mult mai repede. De fapt, aceasta este diferența de valoare: cu cât te adaptezi mai repede, cu atât ești un jucător mai bun. Dacă începe să plouă, în cinci minute trebuie să mă adaptez, aceasta este situația”, a conchis Sandu Tăbîrcă.

În urma jocului de astăzi, Voința Sibiu a acumultat 14 puncte și rămâne pe locul 15, în clasamentul Ligii I.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

GOLURI FRATILOR

Acum 12 ani

GOOOOOLURI NU VORBE !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus