În perioada 12 – 24 decembrie 2011 în judeţul Sibiu au fost verificate 4 târguri de animale, 4 abatoare, 58 carmangerii, 10 măcelării, 31 unităţi de tip hiper şi supermarket, 39 unităţi de panificaţie, 32 laboratoare de cofetărie, patiserie, 18 depozite alimentare, halele de carne, lactate şi ouă din 5 pieţe agroalimentare, standurile cu produse alimentare din Târgul de Crăciun, organizat în municipiul Sibiu şi Mediaş, insumând 201 de obiective.
Tot în această perioadă, în colaborare cu alte autorităţi centrale şi judeţene, inspectorii DSVSA Sibiu au verificat activitatea din 19 restaurante şi 51 de pensiuni turistice, cu referire la respectarea legislaţiei privind condiţiile de funcţionare şi de asigurare a serviciilor specifice pentru turişti.
În plus, în această perioadă la unităţile de abatorizare, unităţi de procesare, şi hipermarketuri, asistenţa de specialitate a fost asigurată permanent de personal sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor nominalizat in acest scop.
“Exigenţa cu care au fost efectuate controalele, în urma cărora au fost aplicate 36 de amenzi în valoare de 35.100 lei la şapte crescători de animale, 5 producători individuali, la operatori economici din opt carmangerii, şapte supermarketuri, un abator, o unitate de panificaţie, un laborator de cofetărie, o pensiune şi cinci restaurante, plus 11 avertismente, a determinat ca în această perioadă să nu se înregistreze toxiinfecţii alimentare, sau alte îmbolnăviri cauzate de calitatea alimentelor consumate de populaţia sibiană, sau turiştii aflaţi în judeţul nostru”, spune dr. Ioan Penţea, purtătorul de cuvânt al DSVSA Sibiu.
Principalele abateri de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, constatate, se referă la :
• manipularea şi transportul neigienic a unor produse alimentare;
• nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare;
• spaţii de expunere supraîncărcate, cu produse nelotizate în funcţie de sortimente şi calitate;
• ambalaje deteriorate şi etichete cu date informative incomplecte;
• lipsa documentelor care să ateste efectuarea dezinfecţiilor în spaţiile de producţie şi depozitare şi a efectuării examenelor calitative la laborator;
• transportul şi comercializarea animalelor şi a unor produse alimentare în spaţii neautorizate şi fără documente sanitare veterinare;
“Recomandăm, ca în cazul apariţiei unor situaţii deosebite să fie sesizat personalul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, unde este asigurată asistenţă de specialitate permanentă, la telefoanele 0269 – 22.33.14 - 22.30.69, pentru a se întervenii operativ şi eficient”, ami spune dr. Ioan Penţea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 331


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Che
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 1 oră
Cartea face bine!
Acum 2 ore
Doru
Acum 2 ore
Vasile Roaita