Joi,
22.04.2021
Partial Noros
Acum
9°C

Cele mai vechi trei procese aflate pe rolul Tribunalului Sibiu

Cel mai vechi procese aflate pe rolul Tribunalului Sibiu însumează aproape 30 de ani. Până acum, pentru că ele continuă. În unele cazuri, peroane implicate direct în aceste procese au decedat de mult. În alte cazuri, s-au schimbat și câte patru judecători fără să avem încă o soluție.

Cel mai vechi proces aflat acum pe rolul Tribunalului Sibiu a fost înregistrat în data de 26 mai 1999 și are ca obiect falimentul și procedura insolvenței pentru o societate comercială. Concret, este vorba despre SC Bucur Conf Compil SRL, iar printre creditorii ei se numără Electrica Transilvania Sud, Consiliul Local Blăjel sau ATCOM. Întâmplarea face ca patronul firmei a murit de la declanșarea procesului. ”Acolo este o construcție, a fost un motel, cu restaurant, cu benzinărie și mai multe. Cetățeanul care era patron acolo a ținut și el cu dinții, săracul, să-și apere interesul. A tot făcut contestații până a murit de cancer, Dumnezeu să-l ierte! Eu l-am și sfătuit, că nu avea datorie mare, să facă rost de bani și să cadă la o înțelegere cu ceilalți implicați, să-și scoată firma din faliment. Și i-am și explicat ce putea face, avea o poziție foarte bună, terenul este lângă Bazna, este stațiune acolo, putea face o treabă foarte bună acolo, putea accesa fonduri europene. Din păcate, a murit de cancer tocmai acum un an și ceva. S-a îmbolnăvit rău, stat mult timp prin spitale”, spune Constantin Dichel, lichidator judiciar. ”Terenul a fost concesionat pe 90 de ani de la Consiliul Local Blăjel. Vânzări, lichidări de patrimoniu, au avut loc cu succes și toate au fost contestate, inclusiv de CL Blăjel. Spre exemplu, ultima vânzare pe care am făcut-o eu, a fost la la 19.000 de euro fără TVA și care acoperea tot pasivul, adică toate datoriile. Dar vă spun foarte clar că problemele au apărut de la interesele existente pe teren. Toată lumea și-a dat seama că cel care va dobândi construcția va deveni în mod automat și stăpânul terenului și atunci s-au tot făcut contestații în instanță. Unele au fost admise, altele au fost respinse, cert este că au fost date peste cap licitațiile care au fost organizate. Până s-a intrat în nenorocita asta de criză, unde nu se mai vinde nimic. Eforturi pentru lichidarea patrimoniului s-au făcut, dar creditorii s-au opus. Nu toți, dar majoritatea, pentru că în spatele lor erau unii cu interes”, mai explică Dichel. În acest caz, următorul termen de judecată este în 26 ianuarie.
Pe următoarele două poziții în topul celor mai vechi procese pe rolul Tribunalului Sibiu se află tot două dosare ce au ca obiect falimentul și procedura insolvenței pentru două societăți pe acțiuni. Atfel, pe poziția a doua ca vechime se află dosarul nr. 19/85/2002, înregistrat pe rolul Tribunalului la data de  07.03.2002. Societatea în cauză este Ideal SA, iar printre creditorii ei se numără zeci de alte societăți și instituiții, precum: BRD, SC Gospodaria Comunală SA, SC Arcelor Mittal SA Galați, Ikea Supply București, Apele Române, Iscir sau Primăria Mediaș. Următorul termen de judecată în acest caz este în 14 februarie.
În fine, pe locul trei în topul proceselor cu vechime la Sibiu se află cel privind falimentul SC AGROVIMED SA. Societatea are datorii la RAIFFEISEN BANK SA și la alți 12 creditori. Următorul termen în acest caz este în data de 7 februarie.

 

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

CATE

Acum 9 ani

hiene sant dle DICHEL mortul sa dus dar valoarea patrimoniului este mai mare . Creditori vor partea sub orce forma ,dar familia cu ce mai ramine? DLE DICHEL D-VOASTA SINTETI UMAN VA ROG AJUTATI FAM.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus