Atacantul CFR-ului din Cluj, împrumutat la Gaz Metan Mediaș, Cristi Bud, are șanse să evolueze în ultimele meciuri ale returului campionatului românesc.
Accidentarea horror din opt decembrie, survenită în meciul jucat la Timișoara în sferturile Cupei României, partidă câștigată de medieșeni cu scorul de 1-0, prin golul lui Bud, i-a distrus practic genunchiul drept.
Fotbalistul a avut nevoie de o operație de recondiționare a genunchiului, care s-a realizat la o clinică privată din Ungaria, costul intervenției fiind suportat de Marius Vizer.
Înainte de operație, medicii îi dădeau șanse minime să mai revină vreodată pe teren. Însă, după intervenția chirurgicală, doctorul său i-a dat o veste bună: va putea să revină pe teren mai repede decât se aștepta toată lumea. „Dumnezeu m-a salvat! De asemenea trebuie să îi mulţumesc doctorului şi domnului Vizer”, spune Bud pentru gsp.ro.
Se recuperează acasă
Bud intră de astăzi în perioada de recuperare, acasă, la Baia Mare. „Organismul a reacţionat foarte bine după operaţie, sunt şanse de 70% să revin pe finalul acestui sezon, măcar pentru câteva minute. De jucat fotbal sigur voi mai juca”, a mai declarat Bud, citat de gsp.ro.
Săptămâna viitoare, pe 14 ianuarie, fotbalistul va efectua un nou control medical în Ungaria.
foto:prosport.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 463
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
@Barosanu
Acum 1 oră
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 1 oră
Periscop
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil