Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Radu Petrescu, arbitrul de centru de la Vointa Sibiu – CFR Cluj, a fost retinut de la delegari

Voința Sibiu nu are amintiri plăcute când vine vorba despre arbitrul Radu Petrescu, „centralul” partidei pierdute de sibieni, cu scorul de 0-1, în favoarea echipei CFR Cluj, din etapa a XV-a a Ligii I.

În acea partidă, arbitrul Petrescu a anulat un gol valabil al sibienilor, la scorul de 0-0, după ce „a văzut” un fault al lui Iulian Popa asupra portarului Beto. Reluările acelei faze au arătat că de fapt a fost vorba despre o simulare a portarului portughez, care, după ce s-a împiedicat în gazon, a acuzat un fault din spate. În plus, sibienii au acuzat un posibil offsaid la golul marcat de clujeni în finalul partidei.

La conferința de presă de după meci, finanțatorul Ioan Hămbășan cerea măsuri drastice. „Până nu se vor lua niște măsuri drastice, ca să elimine din arbitraj asemenea exemplare flegmatice, ce mi-au spus jucătorii cum s-au comportat cu ei… noi dacă spunem ceva, ne trezim că suntem suspendați, primim amenzi și tot noi suferim. Păi, ce este aici, în țara aceasta? Unde este posibil așa ceva, să nu poți să-i adresezi arbitrului o întrebare, că te dă așa flegmatic în tribună? (…) La ce sponsor să mă duc să îi zic să ne dea bani, ca să facem și să ținem o echipă de fotbal? Sau să creștem jucători? Pentru ce, să-și bată cineva joc de noi? Nu s-a întâmplat nimic și nu se va întâmpla nimic în arbitrajul românesc, până nu se va lua o măsură radicală! La asemenea greșeli, trebuie excluși din arbitraj! (…) O echipă mică, care muncim de patru ani de zile, ne-am văzut de lucrurile noastre, dar văd că deja se fac grupulețe și cineva încearcă să facă delimitările. Nu se poate așa ceva, să vină CFR și să fie ajutat! Dacă nu pot, să nu câștige! De ce trebuie să fie ajutați? Să lăsăm fotbalul să predomine! (…) Cum mă duc în vestiar la băieți să le spun că au avut o primă și, de fapt, le-a furat-o arbitrii?(…) Să le fie rușine!”, a spus Ioan Hămbășan, la conferința de presă de după Voința – CFR, din data de 27 noiembrie 2011.

Se pare că „dorința” finanțatorului sibian s-a îndeplinit câteva luni mai târziu, deoarece potrivit gsp.ro Radu Petrescu a fost reținut de la delegările pentru meciurile din primul eșalon, până la vară. Gazeta Sporturilor consemnează faptul că aceasta este decizia la nivel oficial a Comisiei Centrale a Arbitrilor, condusă de Ion Crăciunescu, dar că lui Petrescu, la nivel neoficial, I se pregătește o excludere, ce se va aplica abia din vara lui 2012.

O excludere a sa din arbitraj încă din această iarnă ar fi sinonimă cu pierderea unei poziții pe lista FIFA, deoarece bucureșteanul se numără printre arbitrii cu ecuson FIFA. Astfel că, s-a luat decizia de a-l reține pe Petrescu de la delegări până la vară, după care, la finalul campionatului, acesta va fi exclus oficial.

Reacții împotriva lui Radu Petrescu nu au venit numai din tabăra sibiană - patronul echipei Steaua București, Gigi Becali, a fost și mai direct în exprimare, spunând că Radu Petrescu este „omul” CFR-ului. „Crăciunescu nu e corupt, însă, ca să-i facă pe plac lui Paszkany, i-a trimis CFR-ului fix arbitrii ei de casă, despre care Crăciunescu ştia exact că se află în sfera de influenţă a lor, aşa cum a fost şi cazul lui Radu Petrescu”, afirma Becali, citat de gsp.ro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus